Delia Duca va purta la Miss Universe 2012, concurs care se va desfăşura peste o săptămână, în Las Vegas, SUA, o rochie inspirată de lucrările lui Constantin Brâncuşi şi realizată de Cristina Săvulescu. “Publicul american va recunoaşte rapid şi va aprecia opera marelui nostru artist. L-am ales pentru că mă mândresc că e al nostru de fiecare dată când îi aud numele”, a declarat creatoarea Cristina Săvulescu. Pe rochia Deliei se regăsesc “Coloana infinitului” şi “Muza”, realizate din piele pictată manual în nuanţa auriu mat, reprezentarea operei “Domnişoara Pogany” printr- un accesoriu aşezat pe cap, şi o pelerină din mătase naturală pe care apare fotografia artistului făcută în atelierul său din Paris.