Povestea oraşului Hinkley, o localitate mică din deşertul Mojave, California, a ajuns cunoscută în 1996, când firma de electricitate Pacific Gas and Electric Company (PG&E), care folosea crom hexavalent la staţiile de pompare a gazelor, poluând pânza freatică, a fost dată în judecată de o ecologistă.
Erin Brockovich, o localnică divorţată şi cu trei copii, s-a luptat în instanţă împotriva PG&E, dovedind că apa poluată cu crom hexavalent i-a îmbolnăvit de cancer pe oamenii din oraş. Justiţia i-a dat câştig de cauză, obligând firma să plătească despăgubiri de 333 de milioane de dolari, printre cele mai mari sume din istorie obţinute într-un proces.

Firma a cumpărat tot oraşul

Bătălia lui Erin a ajuns subiect de film, Brockovich fiind interpretată de Julia Roberts, care a luat şi Oscarul în 2001 pentru rolul din ecranizarea lui Steven Soderbergh. Acum, la ani buni de la proces, povestea din Hinkley nu are final de Hollywood. Compania nu a încetat lupta pentru a câştiga teren aici, astfel încât pompele să poate funcţiona fără probleme.
Ca să scape de alte procese, a avut grijă să pună mâna pe aproape tot oraşul, cumpărând casele, terenurile, afacerile şi fermele oamenilor. Rămas cu prea puţini locuitori, în 2013, şcoala s-a închis, iar până la sfârşitul lui aprilie şi poşta va avea aceeaşi soartă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.