Ozzy Osbourne a distrus speranţele fanilor de a revedea formaţia Black Sabbath reunită,
afirmând că trupa este ca o fostă iubită cu care nu mai vrea să se întâlnească, relatează site-ul Contactmusic.
Rockerul nu exclude un viitor turneu cu foştii colegi, însă susţine că nu este ceva ce va face prea curând. Osbourne, care se află, în prezent, în proces cu chitaristul Black Sabbath Tony Iommi pentru obţinerea unor drepturi de autor asupra unor piese, spune: "Nu spun că nu ne vom mai reuni niciodată, dar în momentul ăsta nu cred că e vreo şansă. Dar cine ştie ce-mi rezevă viitorul? Dacă ăsta e destinul meu, prea bine."
Ultimul turneu Black Sabbath cu Ozzy ca solist a avut loc în 2005, iar membrii formaţiei s-au reunit ultima oară în 2006, la ceremonia Rock & Roll Hall of Fame.
"Am avut eu nişte iubite când eram mai tânăr şi mă mai gândeam uneori: «O, chiar aş vrea să mă împac cu Shirley!», iar apoi mă împăcam şi ajungeam să-mi spun: «Ce dracului o fi fost în mintea mea?!»", adaugă Ozzy Osbourne.