0-112482-pamela.jpgLa ceremonia de deschidere a târgului au participat 10.000 de persoane, iar festivitatea s-a desfăşurat sub deviza ʺ007ʺ. Cu acestă ocazie iluzionistul Hans Klok a ţinut un show timp de 30 de minute, după care scena a fost ocupată de Pamela Anderson.

A urmat o recepţie, după care oaspeţii au putut vizita standurile celor 250 de firme care-şi expun produsele la târg. Printre acestea se numără constructori de produc iahturi elegante, automobile scumpe, producători de bijuterii, şampanie şi cosmetice.

Judecând după interesul pentru participarea la Târgul milionarilor, actuala criză financiară nu-i prea „încurcă” pe oamenii de afaceri din sectorul ‘lux’. Astfel, cunoscuta firmă olandeză de bijuterii Gassan Diamonds a expus, între altele, căşti de aur incrustate cu diamante pentru telefoane mobile, în valoare de 6990 euro. Şi-au expus ultimele modele, a căror valoare începe de la 150.000 de euro, companiile de automobile Maybach, Mercedes-Benz şi BMW.

Cel mai scump obiect expus vreodată la Târgul milionarilor a devenit iahtul Riva Rivale 52, cu o lungime de 16,5 m, al cărui preţ este 12,1 milioane de dolari.

În timpul ceremoniei de deschidere a târgului, în faţa sediului RAI din Amsterdam a avut loc o manifestaţie de protest sub lozinca „Capitalismului – basta!”. Participanţii, câteva zeci de oameni, şi-au exprimat părerea că dacă milionarilor le prisosec banii, i-ar putea cheltui în alte scopuri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.