Pamela Anderson i-a cerut ajutorul premierului rus pentru a stopa sacrificarea puilor de focă
din Canada.
Actriţa i-a adresat o scrisoare lui Vladimir Putin deoarece acesta a fost de curând apreciat de iubitorii de animale din toată lumea pentru că a interzis vânarea puilor de focă în Rusia. Astfel starul i-a cerut lui Putin să intervină pe lângă premierul Canadei, Stephen Harper, ca să-i urmeze exemplul.
Pamela Anderson, care luptă de ani de zile pentru drepturile animalelor din lume, este activistă şi purtătoare de cuvânt a PETA, organizaţie care militează pentru drepturile necuvântătoarelor.
„Guvernul canadian a refuzat să se implice în această problemă, în ciuda protestelor internaţionale împotriva comerţului cu piele de pui de focă. Am adunat personal mii de semnături şi am depus o petiţie la parlament... Vă rog folosiţi-vă poziţia ca să discutaţi cu prim ministrul Harper şi astfel să ne ajutaţi să oprim acest măcel fără rost odată pentru totdeauna”, a scris actriţa în scrisoare adresată premierului Putin.