La sfârşitul lunii susţinea că se află în al treilea trimestru de sarcină, iar acum, burtica de gravidă a Amaliei Năstase a crescut vizibil. Ştirista de la Pro tv pare că mai are foarte puţin şi naşte.
Dovada stă în ultima imagine pe care vedeta a făcut-o publică pe contul de socializare. Prezentatoarea Ştirilor Pro TV va deveni mamă pentru prima dată în cursul acestui an. Tatăl copilului este cel cu care vedeta are o relaţie sentimentală de doi ani de zile.
“Eu am cam simţit şi n-am avut îndoieli cand au aparut semnele. Am facut testul de sarcina pentru emotia tatalui copilului, dar stiti, noi, mamele, simţim. Sper că voi fi o mămică relaxată, care îşi doreşte un copil fericit, mai presus de orice altceva. Şi educat, aşa că s-ar putea să am şi stricteţe”, a declarat Amalia la începutul lunii martie.