Actriţa Penelope Cruz aproape a leşinat la decernarea premiilor Oscar care s-au desfăşurat în februarie. Frumoasa vedetă a făcut aceste dezvăluire într-un interviu pe care l-a acordat recent.
Spanioloaica, desemnată câştigătoare pentru rolul din "Vicky Cristina Barcelona" la categoria "Cea mai bună actriţă în rol secundar", a spus că nu îşi mai aminteşte absolut nimic din seara premiilor Oscar din cauza tensiunii imense care a apăsat pe umerii ei.
"Sunt frustrată pentru că nu imi mai amintesc, pentru că a fost un moment foarte frumos pentru mine, familia şi prietenii mei. Am fost pe punctul de a leşina pe scenă, acesta este singurul lucru pe care mi-l amintesc clar", a precizat Penelope.