În cea de-a cincea finală Megastar 3, concurenţii au interpretat piese de pe coloana sonoră a unor filme animate, produse de Disney, precum „Singing in the rain”, „Jungle Book”, „Lion King” sau „Ghost”.
De aceasta dată, competiţia a fost deschisă de Laura, Raluca şi Jo, pe scurt Pepper Girls. Cele trei au interpretat piesa „Bear necessities”. Despre prestaţia lor, juriul a spus că au intrat bine in personaje şi s-au jucat frumos. In plus, au devenit un grup din ce in ce mai închegat, drept pentru care au primit 37 de puncte.
A urmat în concurs trupa Buzz, formată din Claudiu, Mihai şi Amir, care au cântat piesa „I just can’t wait to be king”. Deşi Amir a arătat că mai are de învăţat la canto, acesta a demonstrat că la coregrafie şi atitudine scenică stă mult mai bine decât colegii lui. Cu toate acestea, Virgil îl consideră veriga slabă a grupului, însă Adrian Despot şi domana Aura Urziceanu sunt de parere că merită încurajat, aşa că Buzz a primit 35 de puncte.
S.I.N.G., grupul format din Andi, Alex şi Răzvan, s-a prezentat în concurs cu piesa „Unchained melody”, din filmul „Ghost”. Cei trei finalişti au reuşit să impresioneze juriul şi publicul deopotrivă. Chiar dacă lui Răzvan i s-a reproşat că „a gâtuit notele”, Andi a primit calificativul de „extraordinar”, pentru care au fost notaţi cu 37 de puncte. Trupa S.I.N.G. s-a clasat pe primul loc şi în preferinţele celor de acasă, fiind cea mai votată din competiţie.
După ce data trecută au reuşit să scape de eliminare, Loredana, Mihaela, Deea si Brigitta, Alien Kitten de la Megastar 3, au intrat acum în competiţie gata să cucerească juriul şi publicul, cu piesa „Lion sleeps tonight”. Din păcate, concurentele au fost acuzate că au exagerat, că s-au jucat prea mult şi au cântat fals, drept pentru care nu au primit decat 33 de puncte din partea juriului.
După prestaţia slabă din prima ediţie, Cristina, Nick şi Daria au reuşit douş săptămâni la rând să se claseze pe primul loc în preferinţele publicului. De aceasta dată ei au cântat piesa „Singing in the rain” care, se pare, că nu le-a purtat noroc. Juriul a fost de părere că mai au mult de lucrat la partea vocală, dar a apreciat faptul că sunt haioşi şi au un farmec aparte care, până acum, i-a salvat.
Nici publicul nu s-a arătat mai încântat de interpretarea lor. În urma voturilor, trupa Sugadaddy & The Kitty Cats au intrat la duel cu grupul Pepper Girls, format din Laura, Jo şi Raluca.
Pentru departajare cele două trupe au cântat piesa „Mamma Mia”, a formaţiei ABBA. În urma prestaţiei lor, juriul a decis că Laura, Raluca şi Jo să rămână în concurs, în defavoarea grupului format din Cristina, Nick şi Daria.
Aflată sub aripa Universal Music Romania, trupa Deep Central a fost invitată, în premieră într-o emisiune de televiziune, să destindă puţin atmosfera tensionată de la Megastar 3. George şi Doru au propus publicului un sound electric modern şi elaborat.