Pepe și Raluca Pastramă au rămas în relații bune după divorț. Cum s-au fotografiat cei doi: „Felicitări, iubirea mea”

Comentează

Pepe și Raluca Pastramă au rămas în relații bune după despărțire. Au trecut trei ani de la divorț, iar cei doi continuă să fie alături de fetele lor atunci când acestea au evenimente importante.

Deși fiecare și-a refăcut viața, Pepe și Raluca Pastramă au păstrat o relație civilizată de dragul celor două fetițe pe care le au împreună. Maria a terminat clasa IV-a, iar părinții ei i-au fost alături la festivitatea de final. După divorț, cele două fetițe au rămas în grija mamei lor, însă își petrec foarte mult timp și cu tatăl lor.

Cântărețul s-a fotografiat alături de fiica sa, Maria, pe care a și felicitat-o pentru rezultatele avute la școală. „Felicitări, iubirea mea”, a scris Pepe pe Instagram, în dreptul imaginii cu fiica sa, la fel cum a procedat și fosta lui soție: „La revedere clasa a IV-a. Felicitări, prințesa mea!”, este și mesajul Ralucăi Pastramă pentru fiica sa.

Cei doi foști soți s-au comportat precum o familie, chiar dacă fiecare și-a refăcut viața. Pepe s-a căsătorit cu Yasmine Ody și împreună au un băiat, iar Raluca Pastramă s-a căsătorit cu Ibrahim și împreună au o fetiță.

Raluca Pastramă a vrut să divorțeze de Pepe

Pepe dezvăluia la patru luni de la divorțul de Raluca și că el nu și-a dorit să se despartă de fosta soție, ea a fost cea care a pus punct relației. Cântărețul s-a gândit în special la fiicele lui.

„Raluca a pus punct. Cumva, viața mea de acum este suma tuturor întâmplărilor din viața mea. Am înțeles ceva din fiecare etapă a vieții mele. Nu mi-aș fi dorit să divorțez. Acum, de Raluca, nu de Oana”, a povestit Pepe la Antena Stars.

În februarie 2021, Pepe și Raluca Pascu au divorțat la notar, pe cale amiabilă. Fosta soție a interpretului a mers însoțită la notar de fratele său, Bombo Pastramă. Cei doi au fost căsătoriți timp de opt ani, iar anunțul separării a fost făcut în spațiul public de artist.

„Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge același drum, mai exact vom divorța în curând. Este o decizie asumată. A hotărât să pună punct relației. Nu mai locuim împreună de mai bine de două săptămâni. Vrem să avem o relație civilizată în continuare pentru copiii noștri, vom merge la notar, nu există niciun fel de proces, litigii și alte speculații. Nu există un motiv major, nu există un motiv real, dar dacă nu se mai poate, nu se mai poate. Am încercat, am făcut tot posibilul”, a anunțat el într-un video postat pe YouTube.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
09:02
Amenzi de 449 de euro pentru 29 de șoferi care au filmat urmările unui accident cu victime, pe autostrada A58 din Olanda: „Depășește orice limită a bunului-simț”
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
08:56
Hidroelectrica, afectată major de secetă. Compania cumpără energie scumpă din piață, iar profitul este tăiat cu 16%
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește