Petre Geambașu răspunde acuzațiilor aduse de fiul lui. Nimeni nu se aștepta la aceste mărturisiri. “Umilințele au durut”

Comentează

Petre Geambașu răspunde acuzațiilor aduse de fiul lui, Călin Geambașu. Invitat în cadrul emisiunii de la Kanal D, artistul a declarat că nu vrea să fie în scandal cu băiatul său, deși i-a adus acuzații grave.

Călin Geambaşu şi fiul lui, Davin,  şi-au sărbătorit ziua de naştere la sfârşitul săptămânii trecute, însă Petre Geambaşu a lipsit. Acesta a mărturisit de ce nu a ajuns la petrecere și a ținut să precizeze că nu poate fi supărat pe copilul lui.

Petre Geambașu răspunde acuzațiilor aduse de fiul lui și își acuză soția

”A fost acasă bunicul. Sunt în legătură cu Călin tot timpul. Am primit liberul să-l văd tot timpul pe Călin, spre deosebire de Cristina. Recunosc, la început, când a dat legea asta, i-am spus că nu e posibil. Cum să mă duc doar eu să văd copilul şi nevasta să stea acasă? Aici nu ne-am înţeles. Împăcarea asta, pe care el o declară, am crezut că rezolvăm, i-am scris un mesaj, însă Cristina n-a avut un pic de diplomaţie. O acuz pe Cristina pentru asta. A fost vorba de generator. Nu s-au înţeles şi de aici a pornit totul.

Petre Geambașu răspunde acuzațiilor aduse de fiul lui. Nimeni nu se aștepta la aceste mărturisiri. “Umilințele au durut”

”Orice disculpare mi-aş face eu, înseamnă că îl acuz pe el. Este ziua lui, nu pot face asta. Ar trebui să ne cerem iertare amândoi în faţa întregii ţări. Acum se pune problema cine a început asta. Este treaba lui ce dorinţe are. Dacă ar fi să cerem scuze, ar trebui să ne cerem amândoi, în faţa voastră şi a lumii. Eu ca părinte trebuie să lupt împotriva copilului meu, eu nu pot să fac asta. E copilul meu şi îl iubesc", a declarat Petre Geambaşu, la Kanal D. "Mi-aş dori împlinire şi echilibru emoţional. Eu din anul 2013 lupt pentru asta. Umilinţele au durut. Până la rezolvare, o aşteptăm, Doamne ajută, dar eu nu vreau să fie una superficială. El nu concepe ideea că un părinte să ceară iertare copilului pentru că nu doreşte să creeze precedent", a declarat Călin Geambaşu, la petrecerea lui de aniversare.

”S-a ajuns prea departe şi îmi asum cele trei umilinţe pe care spune el că i le-am provocat. Da, îmi cer scuze. O fac cu toată dragostea, vreau să se liniştească. A slăbit enorm şi nu pot să-l văd aşa ceva. Cred că nu l-am mai văzut de o lună de zile. Mi-a dat interdicţie şi pentru fiul lui. Este absolut senzaţional. Într-adevăr, n-a fost bătut, nu greşeşte nimic. Au fost momente când s-a trezit peste noapte, nu m-a deranjat, a mers în living, şi-a făcut jucăriile lui. E o raritate de copil.”, a mai spus Petre Geambaşu.

Călin Geambașu, care este în scandal cu părinții săi, a fost, cu ani în urmă protagonistul unor scene de coșmar la spital, acolo unde s-a dus pentru un consult oftalmologic.

Citește și

Părinții lui Macron nu au acceptat nici acum căsătoria cu Brigitte. Cum arată mama președintelui Franței, de aceeaşi vârstă cu soţia lui | FOTO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
20:35
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
20:26
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
21:22
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
22:19
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
21:59
Iranul produce drone și rachete și se înarmează în liniște cu ajutorul Rusiei: este „bine aprovizionat” pentru reluarea ostilităților
21:58
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
21:23
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
TRENDING
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
18:42
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
19:03
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
20:20
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
19:54
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...