La Circul Metropolitan s-a desfășurat luni seara "Gala Rock Forever". O gală atipică, cu sala goală, în care trupele premiate au cântat doar pentru urechile lor. Și au fost plătite pentru asta!
Primăria Municipiului București, prin ARCUB, a finanțat spectacolul organizat "cu ușile închise" la Circul din București, instituție subvenționată de PMB și condusă de cântăreața Sanda Ladoși și de actorul Bogdan Stanoevici. Explicația lipsei spectatorilor, cred cântăreții care au evoluat în fața scaunelor goale, ar sta în faptul că evenimentul n-ar fi fost promovat de directorii Circului. Singurii care au știut de gală au fost neamurile și prietenii trupeților din distribuția spectacolului - Iris, Compact B, Proconsul și Antract.
Practic, formațiile pe care Primăria Capitalei a decis să le premieze pentru "excelență în domeniul artelor" cu câte o vază și-au expus una alteia repertoriul și au avut timp de cafele și bancuri. Unul dintre soliști chiar a simțit nevoia să spună, la un moment dat: "Aici mă simt ca la o petrecere a noastră de sfârșit de an, a trupelor". Singurul lucru care nu a fost ca la petrecerea lor de sfârșit de an: plata pentru prestație. Căci, sală goală sau nu, ei și-au primit banii pentru show-ul făcut.