Ela Crăciun, prezentatoarea emisiunii “Numai de bine” de la Antena 3 , se confruntă cu mici probleme după perioada de izolare. Așa că vedeta și-a făcut planuri pentru prima zi de ridicare a restricțiilor.
„Cred că toţi aşteptăm cu nerăbdare momentul în care ne putem bucura de ridicarea restricţiilor. Sunt mama a trei copii şi cu toate că am apreciat foarte mult timpul de calitate petrecut alături de familia mea, simt nevoia să îmi aloc măcar o zi doar pentru mine, în care să mă bucur de un răsfăţ pe cinste, însă neapărat în condiţii de maximă siguranţă.
Pe mine mă duce cu gândul la vacanţă, o vacanţă pe care în viitorul apropiat probabil că nu o să o mai am. De fiecare dată când calc pragul SPA-ului mă simt ca în Asia.
Pentru că ultimele 2-3 luni au fost foarte stresante, corpul meu se resimte. Am acumulat tensiune şi chiar dureri la nivelul spatelui, al gâtului, am o senzaţie de durere aproape în tot corpul.
Sper că ziua de azi ne va arăta că uşor, uşor vom putea reveni măcar la o parte din obiceiurile care ne echilibrau parcă viaţa de zi cu zi”, a declarat Ela Crăciun despre planurile ei din prima zi de ridicare a restricţiilor.