Iubite sau invidiate, admirate sau hulite-primele doamne ale ţării au stârnit întotdeauna interes şi au fost la fel de celebre precum soţii lor. Ba mai mult, despre unele dintre ele s-a spus că au condus din umbră destinul României.
D-Ştiri lansează de astăzi o nouă campanie: Portret de Primă Doamnă, care îşi propune să arate femeile ce le-au fost alături primilor oameni în stat. Începem astăzi cu Regina Maria, una dintre cele mai iubite doamne ale ţării dar şi cu Elena Ceauşescu, cea care a marcat negativ destinele românilor.
Înzestrată cu îndrăzneala unei femei care îşi asumă destinul, dar şi cu o energie debordantă, Regina Maria a câştigat repede respectul şi admiraţia românilor care au numit-o Regina Soldaţilor, pentru sprijinul pe care l-a arătat răniţilor în timpul primului război mondial.
Chiar şi în faţa morţii a demonstrat că este regina poporului său; în 1938, cu puţin timp înainte să moară, a poruncit ca trupul să-i fie înhumat la Curtea de Argeş, iar inima să-i fie depusă la ctitoria sa, capela "Stella Maris" de la Balcic.
Câteva decenii mai târziu românii vor cunoaşte un alt fel de primă doamnă: Elena Ceauşescu.
Tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescus-a născut într-o familie de ţărani, într-un sătuc din Dâmboviţa. Din tânăra de 14 ani, care rămăsese repetentă în clasa a 4-a, Elena Petrescu a devenit Prima Doamnă a ţării.
Dornică să se implice în treburile ţării, Elena Ceauşescu a insistat să aibă propriul său birou. Apropiaţii spun că în ciuda cercurilor sus-puse în care se învârtea, Elena Ceauşescu nu a ştiut niciodată să aprecieze bunul gust.
În 1989 aceasta şi-a găsit sfârşitul aşa cum nu-şi imaginase vreodată: în ziua de Crăciun soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte prin împuşcare. Sentinţa a fost executată în aceeaşi zi.