Povestea unui adolescent care a trecut prin momente tragice e prezentată la „Visuri la cheie” diseară, de la 21:30.
Zigmund e adolescentul care a pierdut totul în viață, însă a reușit să nu se piardă pe sine. Într-o lună mama, tatăl și bunicul său s-au stins, iar el s-a trezit cu un viitor nesigur. „În ziua în care l-am îngropat pe bunicul meu, a murit mama. Mi s-a rupt sufletul atunci, nu știam ce să fac”, povestește băiatul.
După ce și-a pierdut mama și bunicul, Zigmund a ajuns să-l îngroape și pe tatăl lui. Fără putere, a rămas în cimitir, doborât de suferință. „Atunci a venit părintele la mine și mi-a zis: „Zigmund, în cimitir rămân doar morții, tu vii cu mine””.
Părintele a fost atunci salvarea lui: „Am sunat-o pe doamna (preoteasă) și i-am spus: altădată îți aduceam un colac, un prosop, acum o să-ți aduc un copil. Nu are unde merge, o să vină la noi. Așa am simțit atunci.”
Deși acum stă în casa parohială, visul lui Zigmund este să trăiască într-o zi, din nou, în apartamentul lui care se află, însă, într-o stare avansată de degradare. Echipa „Visuri la cheie” i-a venit în ajutor pentru a-i reda speranța într-un viitor mai bun, alături de familia pe care și-o va face. „Apartamentul ăsta ne-a pus capac, este o încercare pentru noi”, a spus Cristina Joia, unul dintre arhitecții care au lucrat la locuința tânărului.