Pentru cei care nu consumă carne de porc, Chef Sorin Bontea propune o alternativă foarte interesantă.
„Pentru cei ce vor să surprindă cu un meniu aparte, recomand o supă de fructe de mare în deschidere, o friptură de vită cu salată ca fel principal, iar ca desert un mousse de ciocolata albă şi neagră. Pentru reţeta de friptură de vită avem nevoie de antricot sau vrăbioară (cantitatea depinde de numărul de invitaţi, însă aveţi grijă să pregătiţi cam 200-250 g/persoană).
Carnea de vită se dă cu sare şi piper şi se pune pe grătar numai cât să „ia faţă”. Apoi se unge bine de tot cu muştar (Dijon sau clasic, după preferinţă). Într-o tavă se face un pat de legume din: ceapă, morcovi, ţelină, toate tăiate cuburi, boabe de piper, foi de dafin. Peste acest pat de legume se aşază carnea. Se pune puţină apă în tavă şi puţin vin roşu. Se dă la cuptor, cu focul puţin mai mare pentru a prinde crustă, după care se acoperă tava cu folie de aluminiu şi se dă focul foarte mic. Se lasă la cuptor până când carnea devine foarte fragedă, iar asta depinde foarte mult şi de tipul de cuptor folosit. La final, carnea trebuie să se topească în gură, să nu fie foarte uscată. Friptura se aşază pe un fund de lemn, pe masă, şi se taie în faţa invitaţilor. Puteţi pune în farfurie, lângă bucata de carne, şi legumele din tavă, pentru cei cărora le plac. Lângă această friptură merge orice salată verde, dar, atenţie, evitaţi să aşezaţi ca garnitură lângă aceasta cartofi sau orez. Poftă bună, atenţie la excese şi sărbători frumoase!”, a spus Sorin Bontea pentru protvmagazin.ro.

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Observatornews.ro
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
Metoda prin care o reţea de escroci a făcut mii de victime pe platforma de anunţuri OLX. Ce a păţit un tânăr din Galaţi
Știrileprotv.ro
Metoda prin care o reţea de escroci a făcut mii de victime pe platforma de anunţuri OLX. Ce a păţit un tânăr din Galaţi
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
(Publicitate) 10 motive pentru care Samsung Neo QLED este televizorul anului 2021
PUBLICITATE
(Publicitate) 10 motive pentru care Samsung Neo QLED este televizorul anului 2021