Prezentatoarea Livia Graur își ocupă timpul liber cu folos. După ce anul trecut a plantat primii trandafiri, primăvara aceasta a continuat cu amenajarea grădinii. Cu puținul timp pe care îl are, având în vedere că se implică foarte mult în campania marca Focus – Stop indiferenței și ia atitudine împotriva abuzurilor asupra animalelor care au loc în România, prezentatoarea Focus 14 își găsește timp și pentru grădina sa.
Prezentatoarea Livia Graur, într-o ipostază rară
Astfel, în această primăvară s-a concentrat pe transformarea grădinii prin îmbinarea utilului cu plăcutul: “Am vrut să transformăm curtea în micul nostru loc de relaxare, în care să îmbinăm plăcerea privitului florilor colorate cu cea a gustării din propria recoltă! Așa că, pe lângă trandafiri, petunii, liliac și brăduți, anul acesta am plantat și pomi fructiferi – cireș, măr, păr, prun și piersic, dar și câteva tufe de zmeură. Știu că o să mai dureze până când vom putea să ne bucurăm efectiv de fructele din pomi, însă zmeura e aproape gata! Îi dăm târcoale în fiecare zi, doar-doar se face mai repede!Renata e extrem de încântată de mica noastră grădină și mereu voluntară să ajute! Cel mai mult îi place când plantăm ceva și se poate juca în voie cu pământ!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/27/4b5eafad8371c421344c1f04f411796c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/22/2f0584bcf11c8e46191f417455b8d9ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/22/eece69afeb3c042fa9092ab778934d88.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/21/761c3d639f43831edad14cb7f04b867f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/22/038ea4ebd18f9d26c1343910ac169a36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/22/e2ef30202e524887709d261cba58b7e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/22/c3aecf00932905595e2b7b4d92745807.jpg)