Judecătorii au pus capăt căsniciei soţilor Prigoană, însă nu şi contrelor, uneori dure, dintre cei doi. Dacă Adriana ceruse ca divorţul să fie pronunţat din vina omului de afaceri, magistraţii au hotărât că amândoi sunt de vină pentru că mariajul lor n-a mai mers, iar pentru binele celor doi copii pe care- i au împreună, instanţa a decis ca aceştia să locuiască în continuare cu mama lor, iar tatăl să plătească o pensie de întreţinere egală cu o treime din veniturile lunare.
Adrianei, care deja declara încă de la ieşirea din sala de judecată că veniturile de numai 13.000 de lei lunar pe care fostul său partener le-a declarat în faţa instanţei n-ar fi reale. Silviu Prigoană va putea să-şi vadă copiii după un program prestabilit, în al doilea şi în al patrulea weekend din lună, de vineri de la orele 18.00 până duminică la orele 18.00. Micuţii vor sta cu tatăl lor şi în timpul vacanţei de iarnă - o săptămână după Crăciun, dar şi o lună în vacanţa de vară.
După decizia instanţei, care a pronunţat divorţul şi l-a obligat pe fostul soţ să plătească o pensie alimentară de 1.000 de euro, Adriana Bahmuţeanu ne-a declarat: “Acum sunt o femeie liberă, fericită şi împlinită. Mă simt bine. Prigoană şi-a ascuns veniturile şi a declarat în instanţă doar 13.000 de lei. Asta e! Dacă atât consideră el că merită copiii noştri, să fie sănătos. Dar nu o să mor eu de foame. Nu am datorii, mă descurc eu. Aşa ar vrea el, băieţii să mănânce coji de pâine, iar el cozonac”.