Momente savuroase în prima ediţie "X Factor". Cine sunt concurenţii care au impresionat juraţii

Comentează
x factor

Concurenții „X Factor” și-au etalat atuurile în prima ediție din acest sezon, au mizat pe momente care le-au pus în valoare vocile sau, dimpotrivă, au ales să arate că sunt curajoși și că au simțul umorului.

Alexandra Tănăsoiu și Emilian Nechifor formează un cuplu, dar în show-ul de la Antena 1 și-au făcut concurență unul altuia. Sunt tineri, pasionați de muzică, se iubesc și vor să arate cât de talentați sunt. Au povestit că relația lor se datorează cumva prezentatorilor Răzvan și Dani: s-au cunoscut datorită emisiunii Neatza, unde el era invitat. Ea l-a văzut, l-a auzit cântând, apoi l-a căutat pe Facebook și așa au ajuns față în față. Niciunul dintre ei nu este străin de muzică, pentru că Alexandra este fostă membră a trupei XOXO, iar iubitul ei concurent la Eurovision.

Juratul Ștefan Bănică a fost de-a dreptul fermecat de frumusețea Alexandrei, dar a sfătuit-o să mai exerseze pentru că pe scena „X Factor” nu a arătat cât de mult poate spune prin muzică. Deși a trecut mai departe, Alexandra a fost vădit afectată de reproșurile juraților.

Nu același lucru s-a întâmplat însă cu iubitul ei, pentru că acesta a reușit să-l ridice de pe scaun pe Ștefan: „Ești motivul pentru care mă aflu în juriu la X Factor”, l-a felicitat acesta.

La numai 17 ani, Andreea Alupei a electrizat scena de la „X Factor”. Cu o atitudine rebelă, dar sigură pe ea, cu părul verde și o voce care este mult peste puterile unei adolescente, Andreea a fost nu numai o pată de culoare, ci a adus și un suflu proaspăt pe scenă.

Arhiva foto

Aceasta și-a ales o piesă grea, a misterioasei Sia, cu care s-a jucat muzical, spre bucuria și încântarea juraților. Nu s-a sfiit nici să-l provoace pe Carla’s Dreams la un mic duet, iar cei patru au felicitat-o și i-au dat votul de încredere.

Sara Paula Oaie întruchipează perfect spiritul X Factor și asta s-a văzut de la primele note pe care le-a atins. Emotivă și retrasă, tânăra s-a adunat și le-a oferit juraților un moment pe care nu-l vor uita.

Arhiva foto

Sara, un fan Mickey Mouse, a interpretat piesa „Da, mamă”, așa că Delia s-a declarat mai mult decât mulțumită: „Cea mai bună interpretare pe care am auzit-o în seara aceasta”, i-a spus jurata, iar Ștefan Bănică a exclamat din tot sufletul după ce a auzit-o cântând: „N-ai cântat bine, ai cântat foarte bine! Ai fost o surpriză, măi fato!”.

Și Radu Hărsulescu, de meserie sunetist, a adus uimire pe fețele juraților. Însoțit de frumoasa sa familie, care l-a susținut din culise, acesta a cântat ca un adevărat profesionist și a fost extrem de apreciat de cei patru mentori. La 15 ani, Alexandru Orian jonglează cu versurile pentru că este propriul compozitor al bucăților de rap pe care le interpretează.

Nu au lipsit nici momentele amuzante sau picante. Ioan Alexandru Popovici, un student la medicină dentară, a renunțat la haine și a interpretat ultima parte a melodiei pe care a pregătit-o la bustul gol, sub ochii uimiți ai juriului și delirul publicului feminin. Și reacția lui Horia Brenciu a fost pe măsură: simpaticul jurat l-a întrebat pe concurent de ce nu merge la „Tempation Island – Insula iubirii”, iar răspunsul acestuia a smuls hohote de râs: „Numai dacă veniți și dumneavoastră”.

Totodată jurizarea lui Horia pentru acest moment va rămâne în istoria show-lui „X Factor”, pentru că după ce a refuzat să-l treacă mai departe, convins de Răzvan și Dani acesta a spus în cele din urmă DA.

La fel ca anul trecut, telespectatorii au ocazia să voteze prin intermediul Aplicației X Factor concurenții favoriți. Mecanismul e urmatorul: publicul poate vota din aplicație orice concurent care a luat minimum 3 DA, iar la finalul audițiilor, concurentul cu cele mai multe voturi ajunge direct în galele live și scapă de bootcamp. Așadar, publicul își păstrează puterea de decizie și poate vota ediție de ediție concurentul prefetat, urmând ca la finalul audițiilor să se adune voturile care vor desemna un singur câștigător. Votul în aplicație se activează de îndată ce concurentul a luat DA-urile de la jurați și se poate vota doar 24 de ore. De asemenea, în cadrul aplicației emisiunea X Factor se vede intelegral și gratuit.

Tot aici, utilizatorii găsesc informații complete despre cei 4 jurați, despre concurenți, dar și cele mai bune momente din emisiuni, albume foto și știri.

Concurenții din prima ediție „X factor” care pot fi votați în aplicație sunt: Andreea Alupei, Alexandru Nicolae Orian, Sara Paula Oaie, Ioan Alexandru Popovici, Radu Harsulescu, Alexandra Tanasoiu, Emilian Nechifor.

[libgallery id="1593773"]

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
20:18
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit la telefon o oră fără să rezolve nimic. Cum l-a asigurat președintele rus pe omologul său
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
TRENDING
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!