Adela Popescu a revenit la „Vorbește lumea”, la o lună și jumătate după ce a născut al treilea băiețel. Deși a trecut puțin timp, vedeta spune că l-a lăsat pe Adrian pe mâini bune, transmite protv.ro.

„Nu-mi imaginam că ziua asta o să vină atât de repede, dar iată-mă aici servindu-mi cafeaua alături de voi și de colegii mei dragi. Îmi amintesc ca ieri de ultima emisie din ianuarie, atunci am hotărât să mă retrag, a fost o perioadă minunată, am stat alături de copii.

Știu că pare un gest inconștient întoarcerea mea atât de devreme aici, trebuie să știți că am un soț care mă iubește foarte mult, o mamaie care a fost alături de noi de când am născut primul bebeluș”, a declarat ea în direct.

adela popescu reactie plecare cove vorbeste lumea (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Prezentatoarea a vorbit și despre plecarea lui Cove de la „Vorbește lumea”.

„Știu că vă surprinde lipsa scumpițelului meu Cove, este absolut normal. Toți îl iubim, îl prețuim și îi vom duce lipsa. Te iubim, Cove. Dar viața merge mai departe, iar prieteniile adevărate nu se destramă, tu știi ce spun”, a mai spus Adela Popescu pe post.

Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului
Recomandări
Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului

Gabriel Coveșeanu se va dedica de acum actoriei, el poate fi văzut la Teatrul Ion Creangă.

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.