Surse din anturajul manelistului au precizat pentru Libertatea că Florin Salam a reușit să comunice cu prietenii săi din țară, după ce a fost ținut peste 10 ore într-o cameră de hotel din Milano. În urmă cu câteva minute, manelistul le-a spus apropiaților că acum este „în siguranță”.

„Sunt în siguranță acum, dar asta a fost ultima cântare din viața mea”, a transmis Florin Salam

„Nu mai cânt niciodată. Nu se merită. Eu trebuie să ajung la familia mea în viață. De astăzi nu mai cânt”, a spus manelistul.

Florin Salam a spus că a fost luat pe sus de doi barbați porecliți Berică și Versace, după ce un invitat l-a pocnit peste față în timp ce cânta la o nuntă în Milano.

Vă avertizăm! Imaginile vă pot afecta emoțional!

Vreme de peste 10 ore, nimeni nu a știu nimic despre manelist, iar la restaurant a rămas doar formația lui Salam, care a dat alarma în țară.

Nu se știe cu exactitate motivul pentru care Berică și Versace l-au scos din local și l-au ținut ascuns pe Florin Salam. Printre nuntași circulă informații potrivit cărora bărbații ar fi încercat să obțină de la manelist o sumă mare de bani în schimbul protecției.

Cert este că, în acest moment, Salam a comunicat că e în siguranță, dar a transmis că nu va mai cânta niciodată. Nu e prima oară, însă, când manelistul face aceasta afirmație. De fiecare dată când a avut scandaluri sau probleme cu banii, Florin Salam a anunțat ca nu va mai cânta.


Citește și Cele mai mari cutremure produse în ultimii ani în România. Un seism din 2014 a crăpat șosele în Galați


„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
PARTENERI - GSP.RO
„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
Cine este, de fapt, soția lui Mihai Gâdea. Cu ce se ocupă Agatha Kundri
Playtech.ro
Cine este, de fapt, soția lui Mihai Gâdea. Cu ce se ocupă Agatha Kundri
Românii i-au "atacat" castelul Prinţului Emanuel von und zu Liechtenstein, pe Facebook şi Google. "Asta este pentru Arthur"
Observatornews.ro
Românii i-au "atacat" castelul Prinţului Emanuel von und zu Liechtenstein, pe Facebook şi Google. "Asta este pentru Arthur"
Horoscop 6 mai 2021. Leii ar fi bine să se informeze foarte serios, înainte de a lua decizii sau a trage concluzii
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2021. Leii ar fi bine să se informeze foarte serios, înainte de a lua decizii sau a trage concluzii
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Știrileprotv.ro
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Un fotbalist a rupt tăcerea despre plecările în masă de la Viitorul: "De asta Hagi nu s-a înţeles cu jucătorii cu experienţă"
Telekomsport
Un fotbalist a rupt tăcerea despre plecările în masă de la Viitorul: "De asta Hagi nu s-a înţeles cu jucătorii cu experienţă"
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)