La sfârșitul anilor ʼ50, Vasile și fratele său, Eugen, au apărut pe scenă sub titulatura de Frații Mentzel. Formația a “explodat” în programele radioului și la începuturile TVR. Au susținut în această formulă și sute de spectacole de revistă, mai ales la “Constantin Tănase”, din echipa căruia făcea parte Vasile Mentzel.

Prima vedetă TVR, Vasile Mentzel, premiat la 80 de ani. Actorul și fratele său, Eugen, au format un duet de succes la sfârșitul anilor ʼ50

Distins de Primăria Capitalei printr-o diplomă seacă, “Pentru întreaga activitate artistică”, Vasile Mentzel a scris paginile de început ale spectacolului muzical în România, prin recitaluri completate de step dans, ceva nemaivăzut în țara noastră, ci doar în filmele americane!

“Hai la drum”, “Spune-mi unde, când și cum”, “Toată tinerețea mea” ori ”N-am știut să te păstrez” – cu care au obținut un premiu la cea de-a treia ediție a Festivalului de la Mamaia (1965) – sunt melodii fredonate de multe generații, Frații Mentzel fiind prima trupă la modă în țara noastră.

Artist polivalent, Vasile Mentzel și-a continuat cariera și după dizolvarea proiectului demarat cu fratele său. A cântat și a jucat în zeci de spectacole la Teatrul lon Creangă (unde a fost solist) și pe scenele teatrelor din Brăila și Satu Mare.

Scriitor, poet, compozitor, actor, regizor, grafician, Vasile Mentzel are și un doctorat în Teatru.

download-1-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

CITESTE SI Cântărețul Mattyas a dat scena de concerte pe sala de forță și a devenit antrenor de fitness

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.