Primul film nepalez făcut în România. Regizor: „Dumnezeu a creat această țară pentru filme, este cel mai bun loc pentru asta”

Comentează
Arhiva foto

„Bar & Badhu” / „Mire și mireasă” se numește filmul pe care regizorul nepalez Milan Chams a venit să-l facă în România. A filmat, toată luna iulie, în Brașov, Constanța, Sighișoara, Iași și pe Transfăgărășan. „Am pornit trendul, acum toți regizorii vor veni aici să facă filme”, a spus el într-un interviu pentru Libertatea.

Înainte de plecarea lor acasă, în Nepal, am povestit cu Milan Chams, cu actorii Aanchal Sharma și Bibek Karmacharya și cu producătorul executiv, Amit Rijal, stabilit de 14 ani în România, despre film, cinematografia nepaleză și despre asemănările dintre români și nepalezi.

„Aici e Nepal”, arată Milan Chams cu degetul pe harta lumii de pe peretele din spatele redacției Libertatea, unde a venit împreună cu echipa sa la începutul lunii august, în ziua plecării înapoi acasă, în Nepal. Milan identifică rapid și România, puțin mai sus și în stânga. A reușit să ajungă aici la 10 ani de când și-a pus prima dată în cap asta. Mărturisește că scenariul pentru filmul „Bar & Badhu”, care va fi lansat cel mai probabil în primăvară, l-a scris special pentru decorul din orașele României.

Regizorul Milan Chams a scris scenariul pentru „Bar & Badhu” special pentru decorul orașelor românești

„Dumnezeu a creat România pentru filme. Este cel mai bun loc în care să faci un film”, spune regizorul în vârstă de 42 de ani.

De la munte la mare

„Bar & Badhu” este o comedie romantică și e construit pe rețeta clasică a unui film bollywoodian: multă muzică, mult dans și o poveste de dragoste. Cu un buget de aproximativ un milion de euro - o sumă foarte mare pentru o producție nepaleză -, filmul se așteaptă a fi un succes. Este vorba despre o tânără din Franța, interpretată de actrița Aanchal Sharma, și un băiat din Italia, interpretat de Bibek Karmacharya, care se întâlnesc în România și se îndrăgostesc.

Moment de pe platoul de filmare

„Atât vă spun, pentru restul poveștii trebuie să vedeți filmul”, râde regizorul Milan Chams.

O lună au filmat în România, iar în producție au fost incluși și artiști locali, în special dansatori. Au fost în Brașov, Sighișoara, Iași, pe Transfăgărășan, în comuna Fundata din județul Brașov și ultima dată în Constanța. Mai au de tras niște scene în Franța, Italia și Nepal, apoi filmul va intra în post-producție.

„Prietenii mei m-au întrebat dacă am fost în țări diferite pentru că fiecare oraș arată diferit de altul”, spune Aanchal Sharma.

Primul rol într-un film

Are părul lung, prins într-o coadă împletită în vârful capului și zâmbește larg când vorbește.

Actrița Aanchal Sharma

La doar 24 de ani, Aanchal Sharma este celebră în Nepal. A jucat deja în șapte filme și este imaginea mai multor branduri locale. Actrița ei preferată este Emma Watson. A studiat actoria, a făcut și teatru, dar spune că îi place mai mult să joace în filme pentru că are mai multă libertate, poate improviza mai mult și locațiile de filmare se schimbă mereu.

„La teatru ai un public anume și trebuie să faci același lucru la fiecare reprezentație. E totul foarte limitat”, explică tânăra.

Despre personajul său din filmul „Bar & Badhu” nu vrea să spună prea multe, dar se declară încântată că e diferit de alte roluri pe care le-a jucat. „Regizorii tind să-mi dea roluri de personaje drăguțe, blânde, mă prezintă în roluri foarte romantice, nu știu de ce”, adaugă Aanchal.

Pentru Bibek Karmacharya, care are 23 de ani, este primul rol într-un film. „Am fost emoționat la început din cauza camerelor de filmat, dar pe urmă am devenit din ce în ce mai entuziasmat”, povestește el.

Actorul Bibek Karmacharya

Asemănări cu România

Pentru cei doi tineri, care nu știau mai nimic despre România înainte să primească rolurile în filmul lui Milan Chams, a fost surprinzător de cât de multe asemănări au descoperit între cultura românilor și cea nepaleză. „De exemplu, avem aceleași valori legate de familie, de tradiții. Deci chiar dacă există bariera limbii, nu ne-a fost deloc dificil să ne adaptăm aici”, spune Aanchal Sharma.

Milan, în schimb, mărturisește că l-a impresionat mult mâncarea tradițională românească. „Cred că am mâncat în fiecare zi mămăligă și tochitură”, râde el.

Stomatologul mutat de 14 ani în România

„Dar avem și noi mămăligă și hrișcă”, îl completează Amit Rijal, producătorul executiv al filmului. Pronunță „hrișcă” precum „hrisc”.

Îmbrăcat în blugi și încălțat cu șlapi („Vă rog să mă scuzați, dar vin de la plajă!”), Amit Rijal a fost un fel de moderator în timpul interviului, explicând întrebările sau răspunsurile atunci când bariera lingvistică a creat dificultăți de comunicare. Vorbește română aproape impecabil.

Amit Rijal, producător executiv

E în România de 14 ani. S-a stabilit în 2008 la Iași, unde a studiat medicina. A călătorit aproape 7.000 de kilometri dim orașul său natal, capitala Kathmandu, ca să învețe în România pentru că i s-a părut mai rentabil din punct de vedere financiar. S-a îndrăgostit de oraș și nu a mai plecat, chiar dacă în timpul studenției se gândea să profeseze în Anglia.

„Eu pot să plec oriunde datorită profesiei. Dar nu vreau să plec. Pentru că iubesc România”, spune Amit. Uneori, se gândește că ține la România mai mult decât românii înșiși.

Vor să colaboreze cu o televiziune din România pentru difuzarea filmului

Filmul lui preferat este „Nea Mărin miliardar”. „Povestea se potrivește puțin cu ce este în Nepal, același tip de comedie, mediul rural. Cred că l-am văzut de patru-cinci ori și e la fel de amuzant de fiecare dată”, povestește el.

În cinematografie a intrat prin compania de producție a familiei lui și din dorința de a-l ajuta pe Milan Chams, care îi e de mulți ani prieten. Amit este cel care s-a ocupat de partea birocratică a filmului, de aprobări și discuții cu autoritățile din România și artiștii locali. Acum caută un partener care să facă subtitrarea în română a filmului „Bar & Badhu”, ca acesta să fie difuzat la televiziunile românești.

„Acest film trebuie să fie dat la TV datorită locurilor în care am filmat. Toate zonele în care am filmat sunt uimitoare”, crede Milan.

Conflictul cu filmele indiene

Echipa se gândește să vândă drepturile și unei platforme de streaming, precum Netflix. Dacă va fi așa, se va alătura zecilor de filme bollywoodiene de care abundă Netflix.

Piața cinematografică nepaleză este dominată de producțiile Bollywood în proporție de 80%, potrivit presei nepaleze. Bollywood este cea mai mare industrie de film din lume, producând anual 1.000 de filme.

Ele au avantaj în fața producțiilor nepaleze și datorită faptului că mare parte din audiența filmelor este concentrată în mediul urban, în special în capitala Kathmandu. Asta pentru că s-au dezvoltat mall-uri cu cinematografe și multiplexuri. Deși au fost multe filme independente, producții locale din Nepal, foarte apreciate de-a lungul anilor la festivalurile internaționale de film, cum a fost „Highway”, în 2012, la Berlin, ele nu s-au bucurat de atât de mult succes în rândul populației.

În urmă cu câțiva ani, Partidul Comunist a cerut interzicerea filmelor indiene în Nepal, în speranța că asta ar crește succesul producțiilor locale. Ideea a rămas la stadiul de solicitare.

„Concurăm puternic cu Bollywood”

Conflictul dintre artiștii nepalezi și Bollywood poate fi privit și din punct de vedere politic. India a jucat un rol foarte important în definirea democratică a Nepalului, inclusiv în Războiul Civil din 2006-2007.

„Industriile noastre sunt cumva asemănătoare, dar nu simt că există un conflict. Populația Nepalului este mai mică decât a Indiei, de aceea cinematografia lor va fi întotdeauna mai mare decât a noastră. Dar în ceea ce privește calitatea, concurăm puternic cu ei”, spune, în schimb, regizorul Milan Chams.

Echipa filmului „Bar & Badhu”

„Și cred că suntem mai liberali decât Bollywood. Filmele noastre sunt mai deschise, mai receptive. În India, au libertate doar pe platformele digitale, pentru că nu sunt reglementate. Societatea nepaleză este mai liberală”, îl completează Amit.

Cum s-a dezvoltat industria cinematografică din Nepal după Războiul Civil

Sudip Baral, director de imagine

În Nepal funcționează totuși un consiliu de certificare a filmelor (censor board), care are grijă ce scene vor apărea pe micile sau marile ecrane. Nuditatea, cuvintele obscene, injuriile, „piele multă” - nimic din toate astea nu sunt acceptate.

„Nici nu putem spune lucruri împotriva guvernului. Dar cred că asta este peste tot, nu?”, adaugă Milan. Nu.

Cinematografia nepaleză a evoluat mult în ultimele două decenii, în special după Războiul Civil din 2006-2007. La începutul anilor 2000, producțiile aveau bugete mici, se filmau doar în Nepal, iar oamenii nu erau atât de experimentați - nu aveau nici echipamente performante și nici cunoștințe suficient de dezvoltate în domeniu.

„Industria cinematografică din Nepal a crescut. Merge mult mai bine. Iată, suntem în România”, punctează Milan.

„România e pe toate canalele de știri din Nepal”

De la stânga: producătorul executiv Amit Rijal, regizorul Milan Chams, actorii Aanchal Sharma și Bibek Karmacharya, și directorul de imagine Sudip Baral.

Iar regizorul speră ca, după acest film al său, să vină și alți artiști nepalezi în orașele românești.

„Am pornit trendul, acum toți regizorii vor veni aici să facă filme”, râde nepalezul.

„Acum, România e peste tot la televiziunile de știri din Nepal pentru motive frumoase, nu pentru problema migrației. Nu se mai vorbește despre cum muncim în România, ci despre cum filmăm în România”, adaugă Amit.

În România muncesc în jur de 4.300 de nepalezi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea” Marii Britanii: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
18:18
Accident tragic în Polonia, unde un tren de pasageri și o betonieră au intrat în coliziune. Cel puțin un mort și mai mulți răniți
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală