Puya, uimit în penultimul episod de audiții de la X Factor 2025: „La orice m-aș fi așteptat, numai la asta nu”

Comentează

Penultimul episod de audiții X Factor, difuzat duminica aceasta, de la 20.00, la Antena 1, aduce în fața celor patru jurați ai show-ului o nouă serie de concurenți pregătiți să facă spectacol la puterea X.

Cu doar două ediții înainte de următoarea etapă a show-ului, concurenții vor face tot ce le va sta în putință pentru a prinde un loc în Bootcamp. Este şi cazul Biancăi, o tânără concurentă care l-a făcut pe Puya să exclame: „La orice m-aş fi aşteptat, numai la asta nu!”.

Voci senzaţionale și povești incredibile de viaţă, inspiraţie pentru generaţii ȋntregi, se vor auzi și ȋn această seară ȋn show-ul jurizat de către Delia, Marius Moga, Puya și Ştefan Bănică și prezentat de Adelina Chivu și Mihai Morar.

Bianca Popa uimește juriul X Factor 2025

Printre aceştia şi Bianca Popa, o tânără orădeancă ce i-a uimit pe cei prezenți pe platou încă de la apariția sa pe scena concursului: „Din ce an?”, a fost întrebarea juratului Puya atunci când Bianca le-a spus că vine din Oradea.

„Am venit să transmit un mesaj, o stare, o emoție poate demult uitată şi regăsită acum. Consider că muzica e cumva o uşă spre ceea ce simțim cu adevărat!”, a dezvăluit Bianca. Greu încercată de viață, tânăra şi-a găsit mereu refugiul în muzică: „Sunt convinsă că nu sunt singura care a trecut prin asta şi nu vreau să mă victimizez, dar uite că mie mi s-a întâmplat şi nu pot să stau să mă gândesc doar la asta mereu. Trebuie să mă vindec şi, cumva, cântând, asta vreau să fac!”, a mai spus ea.

Licențiată în dublă specializare, compoziție clasică şi canto clasic şi, în prezent, masterand în dirijare, Bianca i-a cucerit pe jurații X Factor cu un stil cu totul special: „La orice m-aş fi aşteptat, numai la asta nu!”, a dezvăluit Puya după prestația Biancăi pe scena emisiunii. Întregul moment va putea fi urmărit duminica aceasta, de la 20.00, la Antena 1.

Dezvăluirea făcută de Puya la X Factor 2025

În cadrul emisiunii de la Antena 1, jurații și-au amintit de prima apariţie pe o scenă, primul moment ȋn care au simţit că vor să facă muzică sau prima intrare ȋntr-un studio de ȋnregistrare.

„Îţi spun sincer, și mie mi s-a ȋntâmplat. M-am dus pentru prima oară ȋn studio să ȋnregistrez o melodie – Până când moartea ne va despărţi, eram cu cei de la B.U.G. Mafia și ei ȋnregistrau noaptea, când m-a sunat tata și mi-a zis: Ce faci, unde ești, vino acum acasă!

Aveam 16 ani, mi-aduc aminte că a vorbit Caddy cu el la telefon. Dar a trebuit să ȋnchei sesiunea, m-am dus acasă și am tras din nou, a doua zi, ca să ȋl ascult pe tata.

Dar apoi nu l-am mai ascultat, i-am zis că eu vreau să cânt! Asta este, s-o fi supărat, nu s-o fi supărat, dar ȋn același timp, fiecare trebuie să ne trăim vieţile noastre, nu putem să ne trăim vieţile părinţilor noștri!”, a dezvăluit juratul X Factor Puya.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
MONDEN
Diana Matei pe scena de la Sala Palatului din București | sursa foto: PR
09:00
Cum a apărut Diana Matei pe scenă la Sala Palatului din București: „Am plâns”. Taraful Cleante, Leo de la Roșiori, Feli, Pepe și Costel Biju i-au fost alături
Andreea Mantea | sursa foto: Kanal D
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
09:38
Imagini cu familia lui chef Alexandru Sautner. Ce surpriză i-a făcut soția de ziua lui de naștere. „La mulți ani, dragoste!”
09:31
Un român de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
09:12
Donald Trump, atac dur la adresa Comitetului Nobel după ce a ratat Premiul pentru Pace: „Decizie rușinoasă. O pată de neșters pe obrazul Norvegiei”
09:03
Trei elevi români au luat medalii de aur la olimpiada de Inteligență Artificială: „Trebuie să avem grijă cum o controlăm și cum o folosim”
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...