Dorin Zidaru, personajul căruia i-a dat viată Marius Vizante, revine la „iUmor” în această duminică, de la 20.00, cu un număr care l-a ridicat în picioare pe Cheloo.
„Personajul domnului Vizante este un titan!”, a declarat juratul. Cel de-al doilea invitat al serii este câștigătoarea sezonului 6 „iUmor”, Irena Boclincă, care va interpreta un personaj foarte cunoscut și controversat al zilelor noastre: Greta Thunberg. „Fiind invitat special, emoțiile sunt mai mari, pentru că numărul trebuie să fie foarte bun”, a dezvăluit aceasta.
Cel de-al treilea invitat special al ediției din această duminică, Radu Pietreanu, a mărturisit: „Sincer, după 40 de ani de umor încă am emoții să fiu în fața voastră”. „Ne-a fost dor de el și ne-a făcut plăcere să îl revedem”, a declarat Delia. Telespectatorii vor putea urmări numerele senzaționale care au ridicat sala în picioare, duminică, de la 20.00, la Antena 1.
Schimbări la „iUmor”, sezonul 12
„iUmor” 12 se anunță a fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare, când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, mult așteptatul sezon 12 va aduce un al patrulea jurat la pupitru.
Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.
Duminica aceasta, Ana Morodan e al patrulea jurat de la „iUmor” 2022. „Numele meu este Ana Morodan și sunt pregătită pentru orice în viața asta, dar ce am văzut pe scena la «iUmor» m-a șocat chiar și pe mine. A fost o experiență de neuitat. Nu mi-am imaginat că o filmare «iUmor» te consumă atât de mult, dar cu siguranță a fost inedit!”, a declarat noul jurat.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!