„De acasă îmi lipsesc multe, pentru că țara mea va fi România pentru totdeauna și îmi lipsesc, din punct de vedere al mâncării, în primul rând ciorbele, pe care aici, în Dubai, nu le găsesc, dar mi le fac eu acasă.

Ciorba mea preferată este cea de perișoare din piept de curcan sau de pui, cu multe legume. Îmi lipsește familia, sora mea și copiii ei, nepoții mei. Îmi lipsesc foarte mult natura și aerul proaspăt de Europa, care nu o să fie niciodată în Dubai.

Ramona Gabor, despre cum petrece sărbătorile de iarnă în Dubai. „De vreo 6 ani nu am mai ajuns în decembrie acasă”

Da, gătesc românește aici, nu pentru iubitul meu. Gătesc pentru mine, pentru prietenii mei.

Îmi place să gătesc românește și o fac cu mare drag de fiecare dată. Cred că 90% dintre rețetele mele sunt doar românești, dacă vreau orice altă bucătărie, atunci găsesc aici”, a povestit Ramona pentru Click!

„Sărbătorile de iarnă de obicei mă prind în Dubai, iar de Crăciun merg cu prietenii mei cei mai buni la un brunch de Crăciun, cu curcan și tot felul de retețe tradiționale de peste tot din lume.

„Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”, o carte care tratează zonele întunecate din viața savantului: „A fost pe cât de filantrop, pe atât de oportunist”
Recomandări
„Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”, o carte care tratează zonele întunecate din viața savantului: „A fost pe cât de filantrop, pe atât de oportunist”
Ramona Gabor, despre cum petrece sărbătorile de iarnă în Dubai. „De vreo 6 ani nu am mai ajuns în decembrie acasă”

Aceste bufeturi de Crăciun sunt foarte bogate, cu absolut orice, practic nu lipsește nimic de pe masa de Crăciun, decât porcul. Îmi place să ofer cadouri și să fac pe Moș Crăciun.

Este una dintre activitățile mele preferate, îmi place să alerg după cadouri, să le aleg cu grijă, să le dăruiesc și să îi surprind pe cei dragi”, a mai spus Ramona pentru sursa citată.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.