Cântăreţul de rap Lil Wayne, pe numele său adevărat Dwayne Carter Jr, a fost dat în judecată de o firmă organizatoare de evenimente, după ce a ratat apariţia într-un concert pe care ar fi trebuit să-l susţină în Bahamas, relatează site-ul Contactmusic.
Artistul a fost angajat de Red City Entertainment pentru o reprezentaţie în faţa a 5.500 de fani, la Nassau, capitala Bahamasului, în septembrie anul trecut. Rapperul a primit 210.000 de dolari în avans, însă nu a apărut pe scenă. Organizatorii evenimentului au sesizat poliţia, care, ulterior, se pare că l-ar fi găsit pe artist leşinat în camera sa de hotel.
Raportul iniţial al oamenilor legii spunea că starul nu a putut ajunge la concert pentru că a fost prea obosit ca să poată evolua pe scenă. Cu doar câteva zile în urmă însă, echipa de avocaţi a Red City Entertainment a început un demers legal împotriva cântăreţului, susţinând că, de fapt, băuse excesiv. Lil Wayne va trebui să răspundă acestor acuzaţii în faţa legii şi, cel mai probabil, va trece printr-un proces cel puţin umilitor.