Micuţa Sophia a venit pe lume în mijlocul zilei de 24 ianuarie, prin cezariană. Domnişoara Năstase a avut la naştere 3,2 kilograme şi 50 de cm lungime. „Este blonduţă, aşa cum eram şi eu în primii ani de viaţă şi cred că va avea ochi albaştri, ca bunicile noastre”, completează fericitul tătic. Deşi trecut prin focul intervenţiilor în direct la Ştirile PRO TV, Rareş nu a reuşit nicicum să-şi învingă emoţiile în timp ce a aşteptat pe culoarele maternităţii să-i vină copilul pe lume.

Atunci când medicii l-au anunţat că totul a decurs bine şi că soţia şi fetiţa sunt bine, ştiristul a fost cuprins de o bucurie nemărginită. „Când am luat-o în braţe pentru prima dată pe Sophia, am simţit o bucurie supremă, a fost un moment unic, cu trăiri puternice, pe care numai taţii, şi în special taţii de fete le cunosc. Şi tot atunci am descoperit un lucru surprinzător. Aflasem cu două luni înainte de naştere că în timpul sarcinii e bine să vorbeşti aproape de burtica mamei, pentru că îngeraşul din pântec aude şi se obişnuieşte cu vocea. Aşa că am avut „conversaţii” în mai multe seri. Ei bine, când asistenta mi-a dat-o în braţe, Sophia plângea de mama focului. Vreo zece secunde nu am spus nimic, dar când am văzut că nu se opreşte, i-am vorbit exact aşa cum făceam şi când era în burtică, pe aceeaşi tonalitate şi cam cu aceleaşi cuvinte. S-a oprit brusc din plâns, a deschis larg ochii şi m-a privit cu o expresie de genul „hopa!, pe tipul asta îl ştiu de undeva”!”, a povestit Rareş, nespus de fericit. 

0-123342-diverse004_resize.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.