La fel ca în cazul Ralucăi Bădulescu, un fost dealer de droguri, a povestit despre relația vânzător-client pe care o avea cu Răzvan Ciobanu, creatorul de modă întrând în vizorul autorităților. Chiar dacă atunci nu a fost acuzat de nimic, Răzvan Ciobanu a mărturisit câțiva ani mai târziu că a luat droguri, dar că nu a fost niciodată dependent. Culmea este că azi, la 10 ani de la scandalul cu dosarul „Cocaina pentru VIP-uri”, Răzvan Ciobanu este din nou în atenția autorităților, tot sub acuzația de consum de droguri.

Răzvan Ciobanu a recunoscut că s-a drogat cu cocaină. „Am vrut să fiu Mick Jagger”

Răzvan Ciobanu a recunoscut că s-a drogat cu cocaină

Singurul drog pe care l-am încercat a fost cocaina. Cocaina este un drog social, nu este un drog care dă dependență. Aș putea să spun că în 2009 am vrut să fiu Mick Jagger. M-am gândit să văd ce înseamnă să trăiești pe principiul unui rock star”, a povestit Răzvan în cadrul unei emisiuni TV, completând că nu regretă acea perioadă în care a încercat drogul celebrităților. „Dacă nu aș fi cheltuit bani pe cocaină, aș fi avut probabil încă 100 de perechi de panofi, pe lângă cei 200 pe care îi am deja. Nu aș șterge cu buretele acea perioadă, nu aș șterge nimic, pentru că lucrurile astea m-au ajutat să fiu cine sunt acum”.

CITEȘTE ȘI:

Uninominalul pur, ”marea baroneală”. Sistemul electoral dorit de Liviu Dragnea e ”de secol XVII”

       
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
PARTENERI - GSP.RO
"Mi-au tăiat 70 de milioane din pensia specială. Păcat, erau buni și ăia". Dumitru Dragomir a dezvăluit ce pensie i-a rămas după tăiere
BOMBĂ! Stenogramele dintre Irina Tănase și ‘amantul’ ei sunt publice. Ce a făcut Liviu Dragnea la un moment dat
Playtech.ro
BOMBĂ! Stenogramele dintre Irina Tănase și ‘amantul’ ei sunt publice. Ce a făcut Liviu Dragnea la un moment dat
A invitat mascaţii la el acasă, iar aceştia i-au făcut o vizită. Un bărbat din Constanţa a fost încătuşat după ce a ameninţat un poliţist pe Facebook
Observatornews.ro
A invitat mascaţii la el acasă, iar aceştia i-au făcut o vizită. Un bărbat din Constanţa a fost încătuşat după ce a ameninţat un poliţist pe Facebook
Horoscop 9 decembrie 2021. Vărsătorii sunt centrați pe propria persoană, dar acesta nu e un lucru bun, neapărat
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2021. Vărsătorii sunt centrați pe propria persoană, dar acesta nu e un lucru bun, neapărat
Un român din Iași, condamnat la închisoare în Marea Britanie după ce a fost prins cu 32 de kg de cocaină
Știrileprotv.ro
Un român din Iași, condamnat la închisoare în Marea Britanie după ce a fost prins cu 32 de kg de cocaină
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Telekomsport
Prezentatoare TV celebră, concediată după ce şi-a umilit o colegă. Ce a putut spune. Emisiunea ei iese din grilă
Cel mai tare eveniment pentru creatorii de conținut de pe TikTok
PUBLICITATE
Cel mai tare eveniment pentru creatorii de conținut de pe TikTok