Răzvan Raț, investitorul de la Imperiul Leilor 2023, și-a deschis sufletul în fața celor care îl cunosc. „Faima plus banii sunt foarte greu de gestionat”

 7 comentarii

Răzvan Raț, în vârstă de 42 de ani, este unul dintre antreprenorii de la „Imperiul Leilor” din acest sezon. De asemenea, a fost unul dintre jucătorii de fotbal extrem de apreciați din România, dar și unul dintre cei mai bine plătiți. El a vorbit recent despre cum se schimbă viata unui sportiv de succes.

„Problema sportivilor apare atunci când câștigă foarte mulți bani și în același timp apare faima, apare acest succes din punct de vedere sportiv și atunci faima plus banii sunt foarte greu de gestionat.

În momentul în care ești și un sportiv de succes, în același timp ai un salariu mult peste media a ceea ce este în jurul tău începe, așa cum spun eu, să nu mai ai loc pe ușă. Începi să ai prea multă încredere în tine, să fii foarte ”umflat”. Sincer să vă spun este extrem, extrem de greu de gestionat această situație a sportivilor care și câștigă bine și sunt și sportivi de succes”, a declarat Răzvan Raț pentru Ego.

Răzvan spune că momentele de faimă și de apreciere din partea publicului sunt cu două tăișuri și cine are un caracter mai slab poate cădea în capcană.

„E ca atunci când ieși pe stradă și cineva vrea să facă poze cu tine. Ești recunoscut, lumea vrea să stea de vorbă cu tine pentru performanțele tale sportive, lucrurile astea sunt extrem de greu de gestionat”, a mai adăugat el.

Investitorul de la „Imperiul Leilor” a fost căpitanul echipei naționale de fotbal, dar a activat și la cluburi de renume precum Șahtior Donetk, West Ham United, PAOK Salonic, dar și echipe din România precum Rapid, FCM Bacău sau ACS Poli Timișoara.

„Mi s-a întâmplat și până când nu am avut pe cineva care să mă tragă de urechi și să mă ancoreze în realitate de fapt am fost și eu acolo. E foarte ușor de pierdut controlul”, a mai povestit celebrul sportiv.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    Dori.l 21.11.2023, 16:14

    Felicitari! Un om care stie sa-si gestioneze cu bine resursele.

  • Avatar comentarii

    Simona.T 21.11.2023, 20:20

    Foarte tare, sanatate si numai bine!

  • Avatar comentarii

    DanCraciunescu 22.11.2023, 11:48

    Totul se face cu chibzuinta in viata

  • Avatar comentarii

    chiruleonard 23.11.2023, 01:12

    Multa sanatate in continuare si succes in viata :)

  • Avatar comentarii

    valeria2929 23.11.2023, 22:13

    Un articol interesant....

ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Celine Dion
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
12:18
Bucureștenii se sufocă sub un miros insuportabil de gunoi și ars. Oamenii, disperați, stau cu geamurile închise și cer răspunsuri: „Este revoltător! Ce respirăm?”
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
12:10
Cine sunt actorii care se alătură distribuției „Inimă sub acoperire”, noul serial de la Antena 1
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește