După ce în urma unui accident de avion mor câţiva membri ai echipei de fotbal a Universităţii Marshall, dar şi câţiva suporteri, Jack Lengyel încearcă să continue programul sportiv. Gestul lui Jack este de admirat pentru că a acceptat o propunere pe care nici un alt antrenor nu ar fi onorat-o: să vină în oraş şi să pună pe picioare o nouă echipă la numai câteva luni de la tragicul accident. Dar el va trebui să facă o formaţie puternică nu cu ajutorul profesioniştilor. Asta pentru că, în mare parte, echipa e formată din jucători fără experienţă, ale căror şanse de victorie sunt foarte mici. Un film cu Matthew McConaughey, Matthew Fox, David Strathairn, Anthony Mackie, Ian Mc- Shane şi Kate Mara.

Un an bun – HBO, 20:00

După decesul unchiului său, Henry, bancherul englez Max Skinner (Russel Crowe) moşteneşte un domeniu viticol în Provence, Franţa. Max se hotărăşte să-l vândă, iar un amic de-al său, agent imobiliar, îl asigură că domeniul respectiv valorează o avere. Însă, când Max ajunge la faţa locului, se îndrăgosteşte de frumuseţea locurilor, dar şi de Fanny (Marion Cotillard).

Urmărire periculoasă – Pro TV, 20:30

Detectivul particular Connor Spears (Casper Van Dien) află de la un prieten că fosta lui iubită, Kim, a fost răpită de o organizaţie criminală. Iniţial, Spears nu vrea să se implice în acest caz, mai ales când descoperă că familia fetei face afaceri cu mafia chineză. Dar sentimentele pe care încă le mai are pentru Kim îl fac să plece în ajutorul ei.

Cursa de la miezul nopţii – Cinemax, 21:00

Vânătorul de recompense Jack Walsh (Robert De Niro) trebuie să-l prindă pe infractorul Mardukas. Pentru a-l prinde pe acesta, păgubitul îi oferă lui Walsh 100.000 de dolari, sumă deloc de neglijat. După ce îl capturează pe Mardukas, Jack descoperă că acesta a fost contabilul mafiei, de la care a furat bani. Urmăriţi de mafioţi şi de un poliţist corupt, cei doi încep o cursă pentru supravieţuire. În film mai joacă Charles Gradin, Jţ Pantaliano, Dennis Farina, Philip Baker Hall şi John Ashton.

Instincte fatale – Pro Cinema, 22:00

Cliff Burden e un poliţist care investighează o crimă brutală. În timpul anchetei, el se implică într-o relaţie pasională cu Catherine Merrims (Laura Johnson), principala suspectă, iar în scurt timp, cade pradă obsesiilor acesteia. Un film cu Michael Madsen, Laura Johnson, Anthony Hamilton, Tommy şi Redmond Hicks.

3876-118261-primuvalealupilor.jpgValea lupilor – Kanal D, 22:00

Începând de astăzi, Kanal D va difuza, în premieră în România, “Valea Lupilor”, un serial controversat despre mafie şi putere, despre crimă şi spălare de bani, corupţie şi servicii secrete. Bazându-se pe fapte şi întâmplări reale din lumea interlopă din Turcia, producţia a fost urmărită de milioane de fani. Serialul prezintă într‑o manieră realistă impactul pe care îl are expansiunea mafiei asupra societăţii, viteza cu care aceasta îşi extinde influenţa, lupta dintre serviciile de securitate şi cea mai puternică organizaţie mafiotă a momentului, “Consiliul”. Filmările pentru “Valea Lupilor” au început în 2003, însă ele continuă şi acum. Un film cu: Necati Sesmaz, Ozgu Namal, Oktay Kaynarca şi Ipek Tenolcay.

Piatra magică – Naţional, 22:00

În Pennsylvania e descoperită o piatră acoperită cu rune. Încercând să le descifreze, un grup de arheologi eliberează accidental un demon, care vrea să distrugă omenirea. Un film cu Peter Riegert, Joan Severance şi William Hickey.
3876-118260-uma.jpg
Kill Bill: Volumul 1 – TVR 1, 22:10

Mireasa (Uma Thurman), cel mai bun asasin plătit al lui Bill, a rămas însărcinată şi vrea să se retragă din activitate. Însă şeful o împuşcă tocmai în ziua nunţii… Spre surpriza tuturor, Mireasa nu moare, intră doar în comă, iar peste câţiva ani porneşte pe urmele lui Bill, pentru a se răzbuna. În alte roluri evoluează David Carradine, Daryl Hannah, Lucy Liu, Vica A. Fox, Michael Madsen.

Spitalul de nebuni – Prima TV, 22:30

Emory lucrează în publicitate, dar din cauza stresului zilnic începe să îşi piardă minţile şi este trimis la un spital psihiatric. Între timp la agenţia de publicitate lucrările sale se bucură de un real succes… Deşi toată lumea îi spune să se întoarcă acasă şi să îşi reia serviciul, el nu mai vrea să părăsască spitalul pentru că s-a îndrăgostit de o altă pacientă, Kathy (Daryl Hannah)…

Plutonul – Cinemax, 23:00

Chris Taylor (Charlie Sheen) se înrolează voluntar în armată. Trimis în Vietnam, el are de dus două bătălii: prima e pentru propria supravieţuire în luptele de pe front, iar a doua e legată de conflictele din cadrul plutonului său.

Piccadilly Jim – TVR 2, 23:30

Jim Crocker, poreclit Piccadilly Jim (Sam Rockwell), este un tânăr care nu trăieşte decât pentru petreceri. Sosirea mătuşii sale, Nesta, şi întâlnirea cu nepoata acesteia, Anne, îl determină pe Jim să încerce să devină un altfel de om. Îndrăgostit de fată, el încearcă să se detaşeze de reputaţia scandaloasă pe care o are. În alte roluri: Cassandra Bell, Lucy Brown, Walter Lewis şi Brenda Blethyn.

Imperiul minţii – HBO, 00:05

O actriţă (Laura Dern) se pregăteşte pentru un nou rol. În timpul repetiţiilor, se îndrăgosteşte de partenerului ei şi îşi dă seama că viaţa sa începe să semene cu filmul în care joacă. Actriţa devine tot mai confuză când află că piesa la care lucrează e de fapt remake-ul unei producţii poloneze, considerată blestemată şi care a dus la moartea celor doi actori din rolurile principale. În alte roluri: Jeremy Irons, Drane Ladd şi Julia Ormond.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.