„Mă gândeam că o să fie mai greu, dar mi-am dat seama că sunt foarte puternică și am rămas focusată pe ceea ce aveam de făcut acolo.

Chiar mi-am propus să mă bucur de toată experiența Survivor România și am fost prezentă acolo din toate punctele de vedere, este o șansă cu care te întâlnești o dată în viață.

Ce s-a întâmplat cu relația Roxanei Nemeș cât timp a fost la „Survivor România”. Artista a spus adevărul

Mă gândeam cu drag și dor la iubitul meu. Noi suntem la un nivel al relației în care nu mai avem nevoie de despărțiri pentru a ne testa relația. Dar competiția ne-a ajutat pe amândoi să ne vedem relația mai bine”, a spus Roxana Nemeș pentru Click.ro.

De asemenea, Roxana Nemeș a dezvăluit că au planuri și de căsătorie în viitor.

„Mi-a demonstrat că mă pot baza pe el cu absolut tot ce înseamnă paginile mele de socializare, imaginea mea, actele mele și asta mi-a plăcut foarte mult.

S-a implicat foarte mult. Simt că i-a fost foarte dor de mine și în momentul ăsta suntem foarte bine unul cu celălalt. O să vină și nunta, cu siguranță, când va trece pandemia și va fi momentul”, a spus Roxana Nemeș pentru sursa citată anterior.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro

„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
De ce ceasurile arată aceeași oră în reclame. Motivul deosebit pentru care s-a ales acest lucru
FANATIK.RO
De ce ceasurile arată aceeași oră în reclame. Motivul deosebit pentru care s-a ales acest lucru
Este OFICIAL! Vedeta a depus actele de divorț după aproape trei ani de căsnicie. Actrița și soțul ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fabuloase în Republica Dominicană
Elle.ro

Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO

"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Observatornews.ro
"L-au prins vecinii și a scăpat din nou". Marian Iordache a fost adus cu forța la locul accidentului și a fugit iar. În 2021 era lăudat de Ministerul de Interne
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI