Alexandra Crăescu este o cântăreață cunoscută în lumea artistică de mai mulți ani, iar anul acesta a ajuns chiar și în semifinala Eurovision România, însă tânăra nu este încă pe deplin mulțumită de performanțele sale. ”Eu sunt… cunoscuta necunoscută. Sunt undeva în spate, se știe de mine, dar atât. Anul acesta mi-am luat inima în dinți și am zis să vin la “X Factor” și… să câștig!”, a povestit amuzată Alexandra.

Revedere neașteptată pentru Ștefan Bănică Jr. ”Eu nu am să fiu subiectiv…”

Revedere neașteptată pentru Ștefan Bănică jr la X factor

Cântăreața a colaborat până acum cu nume mari din industria muzicală din România, de la Direcția 5 la Proconsul sau Paula Seling și chiar și cu Ștefan Bănică jr. De altfel, cei doi colaborează de aproape cinci ani, însă Alexandra nu i-a spus acestuia că a decis să se înscrie la audițiile ”X Factor”. ”Cu Ștefan am început colaborarea în urmă cu cinci ani, ca backing vocal, dar nu știe că am venit aici, cred că o să aibă un șoc”, a mărturisit Alexandra.

Iar reacția lui Ștefan Bănică jr a fost una pe măsură, acesta ținând să lămurească lucrurile încă de la început: ”Am cântat împreună niște ani buni, dar nu am să fiu subiectiv în această seară. Pe mine poți să mă surprinzi doar prin alegerea repertoriului”, a declarat juratul ”X Factor”.

Citește și


Un virus l-a ucis pe Hugh Hefner! Ce scrie în certificatul de deces al fondatorului Playboy


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.