Cântăreţul Robbie Williams va cânta joi alături de vechea sa trupă, Take That, în cadrul unui eveniment caritabil.
Potrivit site-ului BangShowbiz, cântăreţul, care a părăsit trupa în 1995 în urma unei certe cu ceilalţi membri, a fost de acord să urce din nou pe scenă alături de Gary Barlow, Howard Donald, Jason Orange şi Mark Owen, pentru prima oară de la destrămare.
Show-ul va avea loc la Royal Albert Hall din Londra, în cadrul unui eveniment caritabil organizat de "Children in Need".
Conform site-ului citat, Robbie e foarte încântat de această reuniune. Se pare că el visa de mulţi ani să cânte din nou alături de Take That.