Ruby s-a întors de la Survivor România de mai bine de două săptămâni, iar acum încearcă să se readapteze la viața normală. Artista a dezvăluit că nu se poate opri din mâncat și a vorbit despre problemele de sănătate acumulate în timpul competiției.
„Am fost de două ori în spital, am stat trei zile cu perfuzii, mi-am revenit, m-am întors la joc și n-a durat mult, am ajuns într-o noapte din nou la urgență.
Sensibilitatea mea cea mai mare și durerea cea mai aprinsă era lipsa hranei, simțeam că mor de foame! Simțeam că am palpitații înainte de fiecare traseu. Hrana era puțină, aproape că nu mâncam, stăteam ore în șir în soare și aveam foarte mari emoții de fiecare dată, orice om normal s-ar simți la fel probabil”, a declarat Ruby pentru VIVA!
„Am slăbit cel puțin patru kilograme, m-am cântărit în spital și aveam 44 de kilograme. De alimentație nu vine vorba, putem vorbi însă de lipsa ei. Orezul era un lux pe care ni-l permiteam foarte rar, în cantități foarte mici. Cocosul, în schimb, nu se termina niciodată.
Doar că mie mi-a interzis doctorul să-l consum și oricum, nu-mi plăcea, aveam senzația că mestec lemn oricând luam câte o gură”, a mai adăugat Ruby.