Surse din partea Antena 1 au confirmat pentru libertatea.ro că, începând din următoarea emisiune, alături de Mikey Has va sta nimeni altul decât Dan Capatos, realizatorul unei alte emisiuni de mare audienţă de la Antena 1, „Un Show Păcătos”.
Potrivit aceleiaşi surse, Dan Capatos va rămâne amfitrionul „Show-ului Păcătos”.
La jumătatea lunii octombrie, o decizie de ultim moment al conducerii Antena Group i-a luat prin surprindere nu doar pe fanii emisiunii „iComedy”, ci şi pe acela care i-a pus bazele, actorul Mihai Bendeac.
Acesta a aflat chiar în preziua filmărilor şi şi-a anunţat fanii pe Facebook. Ulterior, informaţia a fost făcută oficială de către reprezentanţii postului care au justificat decizia conducerii prin aceea că Bendeac a încălcat prevederile contractuale.
Actorul l-a invitat în emisiunea „iComedy”, fără permisiunea producătorului, pe jurnalistul Radu Banciu, un cunoscut critic al lui Dan Voiculescu. Aceasta, dar şi parodia acidă făcută de Bendeac la adresa Patriarhului Daniel, precum şi atitudinea sa rebelă, au dus la decizia întreruperii oricărui fel de colaborare cu Antena.
Până la găsirea unui înlocuitor, emisiunea „iComedy” a fost difuzată cu înregistrări „necenzurate„.
Conflictul dintre Bendeac şi reprezentanţii postului a continuat acerb până recent pe pagina de socializare a actorului. Pentru că nu are PR, acesta a ales să comunice „oficial” prin intermediul Facebook, platforma unde a făcut o serie de afirmaţii şi dezvăluiri incendiare din culiesele trustului.
Decizia de a da din casă ar putea să-l coste mult pe Bendeac. Recent, acesta anunţa, tot pe pagina de socializare, că „pentru postările mele pe Facebook din această săptămână, am primit notificări de penalităţi. Cam 3000 de euro postarea.”.
Mai mult, în ziua în care Mihai Bendeac anunţase că va face dezvăluiri în legătură cu relaţiile şi contractul lui cu trustul Antena 1, contul lui de Facebook a fost suspendat.
Aceasta şi tot scandalul iscat în jurul său, dar şi dorinţa de a se exprima liber, l-au determinat pe Bendeac să ia o decizie: se va exprima artistic numai prin intermediul internetului.