Sacha Baron Cohen, actorul care a dat viaţă lui Borat şi lui Bruno, are deja în vedere personajul în jurul căruia se va ţese următoarea sa poveste şi se pare că de data aceasta este vorba despre un cântăreţ, relatează site-ul Contactmusic.
Interpretul întruchipat de Sacha Baron Cohen va fi un aspirant la "coroana" Concursului Internaţional Eurovision şi la statutul de vedetă pop. Ideea era iniţial înglobată în aventurile designerului austriac gay Bruno, însă atât actorul, cât şi co-autorul scenariului, Dan Mazer, au ajuns la concluzia că va reprezenta o poveste de sine stătătoare - subiectul următorului film.
Pelicula va rămâne fidelă stilului consacrat de Sacha. Aceasta nu are încă un nume oficial, dar a fost deja aprobată de mai-marii de la Hollywood şi este aşteptată pe marile ecrane în 2011.