Sarah Palin, fosta guvernatoare a statului american Alaska şi candidata pentru funcţia de vicepreşedinte al SUA în 2008, a acceptat propunerea televiziunii Fox News de a activa în cadrul acesteia ca editorialist, relatează Agerpres.
Din această poziţie, Sarah Palin va face comentarii şi analize politice. Ea va prezenta episoade din "Real American Stories", o serie de documentare care relatează vieţile adevărate ale unor americani exemplari.
Fosta candidată republicană a demisionat în iulie 2009 din funcţia de guvernator al Alaskăi, cu 17 luni înainte de finalul mandatului şi după mai puţin de un an de când candidase pentru vicepreşedinţia SUA, alături de John McCain - care viza fotoliul prezidenţial din partea republicanilor.
Aceasta nu este prima experienţă lui Palin în televiziune. În anii '80, ea era comentatoare sportivă în week-end-uri la canalul KTUU-TV din Anchorage (Alaska).