La câteva luni după despărţirea de Romain Dauriac, actriţa Scarlett Johansson a depus în instanţă actele prin care solicită divorţul de jurnalistul francez. Cei doi foşti parteneri de cuplu vor lupta la tribunal şi pentru custodia fiicei lor în vârstă de doi ani, iar specialiştii din presa mondenă se aşteaptă la o luptă acerbă.

În documentele depuse la Curtea Supremă din Manhattan, Scarlett Johansson a spus că mariajul ei cu Romain Dauriac este ”iremediabil destrămat”. De asemenea, actriţa a cerut custodia principală a fiicei cuplului, Rose Dorothy.

Se pare că Romain Dauriac va contesta în instanţă această solicitare şi îşi doreşte să se mute înapoi în Franţa, alături de fiica lui.

Vedeta în vârstă de 32 de ani şi jurnalistul francez au împreună o fiică, Rose, în vârstă de doi ani. Potrivit unor surse, citate de revista People, cei doi locuiesc separat încă din vara anului 2016.

Actriţa americană şi jurnalistul francez şi-au început relaţia în octombrie 2012 şi s-au căsătorit în secret în 2014, la puţin timp după naşterea fiicei lor, Rose. de altfel, Scarlett a precizat că un copil poate fi adesea un factor important care aduce schimbări într-o relație.

Cei doi au apărut pentru ultima dată împreună în public în luna octombrie a anului trecut, când au participat la evenimentul de lansare a magazinului lor de popcorn în Paris.

Acesta nu este primul mariaj eșuat al vedetei. Ea a mai fost căsătorită cu actorul canadian Ryan Reynolds, tot pentru o perioadăd e doi ani, din  2008 până în 2010.

Scarlett Johansson (32 de ani) a fost desemnată la începutul anului, actrița ale cărei filme au generat cele mai mari încasări din 2016, datorită prestației ei în filmul cu supereroi ”Captain America: Civil War” şi din satira hollywoodiană ”Hail Caesar”, potrivit unui top Forbes.

Citește și: Scarlett Johansson și Chris Evans, cel mai nou cuplu de la Hollywood?

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
PARTENERI - GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Dana Budeanu, FĂCUTĂ PRAF după anunțul de azi. Lucian Mândruță a intervenit imediat: ‘Knock-out’
Playtech.ro
Dana Budeanu, FĂCUTĂ PRAF după anunțul de azi. Lucian Mândruță a intervenit imediat: ‘Knock-out’
Mama criminală riscă 20 de ani de închisoare. Surse Observator: Expertiza psihiatrică arată că femeia ştia ce face
Observatornews.ro
Mama criminală riscă 20 de ani de închisoare. Surse Observator: Expertiza psihiatrică arată că femeia ştia ce face
Horoscop 12 mai 2021. Leii au acces la alt fel de informații, poate chiar unele cu totul noi pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 12 mai 2021. Leii au acces la alt fel de informații, poate chiar unele cu totul noi pentru ei
Un elev de 12 ani a murit după ce a fost bătut de colegii plătiți să îl atace. Suma incredibilă pe care au primit-o
Știrileprotv.ro
Un elev de 12 ani a murit după ce a fost bătut de colegii plătiți să îl atace. Suma incredibilă pe care au primit-o
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Telekomsport
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)
PUBLICITATE
Ce vor să știe românii despre negocierea cu banca (Publicitate)