După divorţul de soţia sa Robin Wright, actorul Sean Penn şi-a găsit repede consolarea în braţele unui alte femei. Potrivit presei americane, Sean se iubeşte cu modelul de culoare Jessica White, care este mai tânără cu 24 de ani decât el.
Cei 13 ani de căsnicie petrecuţi alături de Robin Wright nu l-au marcat pe celebrul actor, iar la doar o lună după ce au anunţat că divorţează, acesta trăieşte o nouă poveste de iubire.
În vârstă de 49 de ani, Sean a fost surprins în weekend alături de mult mai tânăra Jessica în New York. După ce au luat cina, cei doi s-au îndreptat către hotelul Griffou, unde au petrecut mai multe ore împreună.
"Se ţineau de mână şi păreau foarte apropiaţi. Ea şi-a lăsat capul pe umărul lui, iar el părea foarte impresionat de imaginea acesteia ", a declarat o sursă pentru revista People.