Secretele uriașilor de la Hollywood! Cum își confecționa șosete actorul cu cele mai mari picioare din lume

Comentează

Cei mai înalți actori de la Hollywood, care le dau viață uriașilor în filme, ascund secrete care le fac viața cel puțin la fel de interesantă ca peliculele în care au evoluat. În rândul giganților care au apărut pe marile ecrane se află omul cu cel mai mare picior din lume, dar și deținătorul celor mai multe roluri în serialul-fenomen “Urzeala tronurilor”!

Matthew McGrory, uriașul de 2,29 metri din serialul HBO “Carnivale” și din filmul “Big Fish”, avea cele mai mari picioare din lume! A și intrat în Guiness Book cu mărimea de la pantofi: 69! Laba piciorului drept măsura 42 cm, iar cea a piciorului stâng, 44,5 cm.

Matthew McGrory, în “Big Fish”, cu Ewan McGregor

Matthew a povestit că era un chin pentru mama lui să-l îmbrace și mai ales să-l încalțe. Ciorapi, de exemplu, îi făcea cosând două șosete una de alta, într-o superșosetă!

Pantofii mărimea 69 făcuți în 2013 pentru Matthew McGrogy de o firmă din Germania care realizează pe comandă încălțăminte pentru “uriașii” din toată lumea

McGrory fusese ales să portretizeze un alt uriaș al marelui ecran, André the Giant, într-o peliculă biografică, însă a murit înainte să înceapă filmările (în 2005, la doar 32 de ani).

Peter Mayhew, Chewbacca din “Războiul Stelelor”, își datora înălțimea impresionantă unei boli genetice: sindromul Marfan. O genă mutantă a dus, în cazul lui, la secreția excesivă de factor de creștere transformator beta. Așa a ajuns să măsoare 2,21 m.

Peter Mayhew, alături de Harrison Ford

Caz rar printre cei cu sindrom Marfan, Mayhew a trăit până la 74 de ani (a murit în aprilie anul acesta). În mod normal, suferinzii de Marfan se sting mai repede, pentru că boala se agravează cu vârsta.

Robert Maillet a fost luptător vreme de două decenii înainte să lase ringul pentru actorie, după ce federația de profil (World Wrestling Federation), în care era înscris drept Kurrgan, i-a dat papucii, din cauza comportamentului neadecvat.

Robert Maillet (dreapta), în filmul “Polar”

Canadianul are 2,08 metri și vreo 150 de kilograme, așa că e printre primele opțiuni ale producătorilor pentru roluri de bătăuș, bodyguard ori luptător. A jucat în “300”, “Pacific Rim”, “Hercule”, “Sherlock Holmes” și “Deadpol 2”.

Luptătorul și actorul André the Giant, născut în Franța în 1946 și decedat în 1993, la 46 de ani, măsura 2,24 metri! Avea o fire calmă și caldă, în total dezacord cu înfățișarea lui, drept pentru care i se mai spunea Uriașul blând.

Andre the Giant. I se mai spunea Uriașul blând

Numele lui André the Giant e legat, din copilăria lui, de cel al dramaturgului irlandez Samuel Beckett (1906 - 1989), care în 1937 s-a stabilit în Franța. Beckett obișnuia să-l ducă la școală pe André - pentru că îi era dator cu o favoare tatălui acestuia, avea să susțină mai târziu “uriașul”. În realitate, dramaturgul ducea mulți copii la școală, pentru că avea mașină și dorea să ajute, nu pentru că ar fi datorat ceva cuiva.

Actorul de filme mute John Aasen, prezentat adesea ca având 2,70 m, măsura, în realitate, 2,20 m. Născut în 1890 și decedat în 1938, la 48 de ani, a debutat în lumea spectacolului... la circ.

John Aasen în filmul “Why Worry”

Din asta a trăit până în 1922, când George Auger, un alt uriaș, a murit exact când trebuia să înceapă filmarea pentru pelicula “Why Worry?”. Ghinionul lui George a fost norocul lui John, care a primit rolul lui și a debutat astfel la Hollywood.

Kevin Peter Hall i-a datorat cariera, în mod surprinzător, lui Jean-Claude Van Damme!

Kevin Peter Hall (centru), alaturi de Dean-Paul Martin, Mark Thomas Miller și Courteney Cox, în filmul “Misfits of Science”, din 1985

Americanul de 2,20 metri, născut în 1955 și decedat în 1991, la numai 35 de ani, a obținut rolul... predatorului din “Predator” după ce actorul belgian, ales inițial pentru rol, și-a dat seama că ar urma să filmeze într-un costum ce-l acoperea din cap până-n picioare și că ceea ce spera să fie lovitura lui la Hollywood, filmul ce-l punea pe firmament, nu-i permitea să-și arate chipul nici măcar o secundă! După două zile de filmări, în care s-a dovedit îngrozitor de nesuferit, Van Damme a fost dat afară, iar în locul lui a fost chemat uriașul Kevin Peter Hall.

Kevin Peter Hall în “Predator”

Conan Stevens, primul actor care a apărut în rolul Muntele din “Urzeala tronurilor”,are 2,13 m înălțime, peste 150 kg și a studiat baletul! De fapt, nu doar că l-a studiat, a fost balerin profesionist, activând ani buni în Sydney Dance Company, unde renumitul coregraf australian Graeme Murphy a realizat un spectacol avându-l pe el ca pion central, un spectacol intitulat Berlin, care a avut un succes... uriaș ca Stevens și s-a jucat 3 ani cu casa închisă!

Conan Stevens în rolul Muntele din “Urzeala tronurilor”

Conan a mai fost orcul Bolg în “Hobbitul: O călătorie neașteptată”.

Ian Whyte, un uriaș britanic de 48 de ani și 2,16 m înălțime, a interpretat 4 personaje în “Urzeala tronurilor”! În primul sezon a fost un Umblător Alb, în cel de-al doilea a preluat de la Conan Stevens rolul Muntelui, în sezoanele 3 și 4 a intrat în pielea unui uriaș de dincolo de zid, Dongo, iar în sezoanele 5 și 6 a fost un alt uriaș, Wun Wun.

Ian Whyte în rolul lui Wun Wun din “Urzeala tronurilor”

Interesant e că tocmai statura impresionantă, care acum ține la distanță lumea de el, i-a atras belele în școală: Ian a dezvăluit că a fost victima bullyingului.

Baschetul a fost salvarea lui, din toate punctele de vedere. Și primul domeniu în care a făcut carieră.

A jucat pentru London Towers, apoi pentru rivalii London Leopards, a fost transferat la echipe din Franța, Belgia, Grecia și Portugalia, unde a făcut performanță, după care a revenit acasă, în Regat, și a rămas alături de Newcastle Eagles până la retragerea sa din sport, în 2003.

Richard Kiel, cunoscut pentru rolul terifiant al uriașului cu dinți de metal care-l “încinge” pe James Bond în “Spionul care mă iubea” (1977, cu Roger Moore) și “Moonraker” (1979, tot cu Rober Moore), era pasionat de istorie și mai ales de poveștile sclavilor și ale aboliționiștilor.

Richard Kiel și Roger Moore

Uriașul de 2,18 metri, născut în 1939 și decedat în 2014, a fost coautorul unei cărți publicate în 2007, “The True Story of Cassius Clay: Kentucky Lion”/ “Adevărata poveste a lui Cassius Clay: Leul din Kentucky” (fără vreo legătură cu Muhammad Ali, născut Cassius Clay) , despre un bărbat din anii 1800 care a realizat că sclavia e nefirească și a încercat să schimbe convingerile albilor în această privință, prin cuvântări publice adresate nu stăpânilor de sclavi, ci, culmea, celor mai săraci dintre sudiști, care rămăseseră fără locuri de muncă tocmai pentru că sclavii munceau gratis.

“Cassius Clay este un erou uitat, iar eu am ales să-i spun povestea”, declara Kiel după lansarea cărții. Jumătate din banii obținuți din vânzarea cărții i-a virat într-un fond pentru studenții săraci înscriși la Berea College, școala fondată de Clay în 1855, prima instituție de învățământ din America la care erau admiși și studenți de culoare.

“Big Ghiță”, contribuția românească la galeria uriașilor de la Hollywood

Avem și noi uriașul nostru ajuns la Hollywood: Ghiță Mureșan! Fostul baschetbalist din NBA, născut în comuna clujeană Tritenii de Jos și poreclit de americani Big Ghiță, a jucat în 1998 în comedia “My Giant”/ “Uriașul meu” (alături de Billy Crystal), un film și un rol în perfect acord cu înălțimea lui: 2,31 metri. Ghiță împarte cu Manute Bol titlul de cel mai înalt jucător din istoria NBA!

Poster filmului “My Giant”/ “Uriașul meu”

Ce nu știe toată lumea despre vedeta sportului, acum în vârstă de 48 de ani? Ghiță Mureșan, născut pe 14 februarie, de Valentineʼs Day, visa, în copilărie, să devină bucătar, nu sportiv! Iar anul trecut, se confesa, în Libertatea: “Ce-mi plăcea mie când eram copil? Nimic! Nu-mi plăcea școala, nu eram focusat pe ea. Dacă aș lua-o de la capăt, m-aș concentra pe educație”.

Fotografii: Profimedia, Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare: „Să avem cu ce ne lăuda”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu este optimist că Guvernul său poate trece de Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Profimedia
19:05
Kelemen Hunor a dat verdictul despre Guvernul Luca Niculescu: „Am vorbit şi cu Sorin Grindeanu, şi cu Ilie Bolojan”
Ultimele știri
21:39
Schema prin care un bărbat a dat spre închiriere apartamente care nu erau ale lui și a câștigat peste 44.000 de euro, în Spania
20:58
5 știri by Libertatea - Actualitate: Sute de milioane de euro pentru centurile de pe Valea Prahovei, tinerii români care au primit o finanțare uriașă în SUA și secretul unei femei de 100 de ani
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
20:46
Fondatorul canalului rus Rybar, Mihail Zvinciuk, reținut în Muntenegru. Rețeaua este acuzată și de implicare în alegerile din Republica Moldova
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...