Vedetă a valorilor autentice românești de mai mult de jumătate de veac, energica artistă ne-a dezvăluit ce face pentru a rămâne reper al frumuseții, în ciuda vârstei. Nu e ceva complicat, nici neplăcut, din contră, este o îndeletnicire care, cel puțin pe ea, o relaxează, o scapă de stres și o face să-și „regrupeze” gândurile în momentele de chibzuință.

VIDEO/Laura Lavric a împlinit 72 de ani și e plină de energie! Secretul ei: merge zilnic pe jos 2-3 ore

„Cos, cos ce îmi cade în mână, îmi place cu adevărat asta, a fost prima mea muncă. După colectivizare, când regimul ne-a luat pământul, mama m-a dat la o croitorie, la Rădăuți, să învăț meseria asta. N-am prea făcut carieră în domeniu, pentru că am plecat la liceu, dar am apucat să câștig primul meu premiu, nu în muzică, ci la prima ediție a Festivalului Cooperativelor Meșteșugărești. Cusutul a rămas refugiul meu”, spune interpreta.

Îndrăgita vedetă se relaxează cosând, dar nu s-a gândit vreodată să-și facă o a doua meserie sau o afacere din croitorie. Câștigă din muzică suficient cât să trăiască fără griji, ba chiar să și investească – așa și-a dezvoltat, la Iași, un business hotelier.

VIDEO/Laura Lavric a împlinit 72 de ani și e plină de energie! Secretul ei: merge zilnic pe jos 2-3 ore

Revenind la secretul regulile sale de întreținere, Laura Lavric ne-a mai dezvăluit că, pe lângă momentele destinate zilnic relaxării, are grijă să mănânce sănătos și să facă mișcare. „Mâncare curată, indiferent ce, și 2-3 ore de plimbare pe jos în regim zilnic. Bineînțeles, și gena moștenită de la mama contează, bucovinencele sunt frumoase, în general”, a rezumat interpreta secretele sale.


VIDEO/ Luptătorul Marius Tiță vrea să-i bată pe Faimoșii de la „Exatlon”. I-a provocat pe Yamato Zaharia și Mirel Drăgan

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
BOMBĂ! Ce i-a făcut Mr. Pink lui Irinel Columbeanu într-o parcare. Fostul soț al Monicăi Gabor a rupt tăcerea abia acum
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce i-a făcut Mr. Pink lui Irinel Columbeanu într-o parcare. Fostul soț al Monicăi Gabor a rupt tăcerea abia acum
O tânără cu o trotinetă electrică izbeşte cu putere o maşină parcată, în Regie. Impactul a fost atât de dur încât autovehiculul s-a mişcat de pe loc - VIDEO
Observatornews.ro
O tânără cu o trotinetă electrică izbeşte cu putere o maşină parcată, în Regie. Impactul a fost atât de dur încât autovehiculul s-a mişcat de pe loc - VIDEO
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
HOROSCOP
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
S-a descoperit secretul celor care trăiesc peste 100 de ani. Incredibil ce au descoperit medicii în organismul lor
Știrileprotv.ro
S-a descoperit secretul celor care trăiesc peste 100 de ani. Incredibil ce au descoperit medicii în organismul lor
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%