Sheila, soția lui Syda, urmează să devină mamă pentru prima dată și face dezvăluiri despre sarcină. Bogdan Ionescu, fostul soț al Elenei Băsescu, va fi din nou tată. Actuala parteneră de viață a fostului ginere al lui Traian Băsescu a primit interzis din partea medicilor să mai facă sport pe parcursul sarcinii.
Este motiv de bucurie în familia lui Bogdan Ionescu, după ce a aflat că va fi tată pentru a treia oară. Sheila, soția lui, este însărcinată și va avea o fetiță. Într-un interviu, viitoarea mămică a făcut câteva dezvăluiri despre sarcină și a mărturisit că primele luni au fost destul de grele pentru ea. Sheila a primit un tratament strict din partea medicilor, iar pentru că l-a urmat cu sfințenie, acum se simte mult mai bine.
Soția lui Syda se consideră o norocoasă pentru că nu a luat foarte multe kilograme în plus de când a rămas însărcinată, însă a primit interzis de la medici să mai facă sport în această perioadă.
”La început a fost mai greu. A fost greu, medicii mi-au interzis să fac sport. Am ales să merg mult pe jos. Însă nu m-am îngrășat foarte mult, am cinci luni, dar încă încap în toate hainele. Micuța este prioritatea mea”, a spus Sheila la Antena Stars.
Partenera de viață a lui Bogdan Ionescu este însărcinată în 5 luni, iar în luna ianuarie urmează să nască. După ce s-a consultat cu doctorii, Sheila a mărturisit că va naște prin cezariană, aceasta fiind recomandarea pe care a primit-o în urma consultațiilor.
”O să nasc prin cezariană, în ianuarie, o să fie Vărsător. Nu sunt superstițioasă, dar nici nu am ales deja scutece și hăinuțe, este timp”, a mai adăugat soția lui Bogdan Ionescu.
Syda a divorțat de Elena Băsescu în anul 2016, iar împreună au doi copii, o fetiță și un băiat.