Top-modelul Shanina Shaik a făcut această dezvăluire şocantă pentru industria modei, marţi, într-un interviu acordat publicaţiei australiene The Daily Telegraph, citată de Agerpres.

„Din păcate, show-ul Victoria’s Secret nu va avea loc în acest an”, a declarat acest model al renumitei case de modă americane, ale cărei angajate poartă denumirea de „îngeri”.

„Este ceva cu care nu sunt obişnuită, pentru că în fiecare an, în această perioadă, mă antrenam în calitatea mea de ‘înger’ care participă la acest show”, a mai spus ea.

Contactaţi de jurnaliştii de la revista People, reprezentanţii casei Victoria’s Secret nu au dat curs invitaţiei de a face declaraţii pe această temă.

Informaţia referitoare la anularea show-ului a fost dezvăluită la puţin timp după ce organizatorii au anunţat că evenimentul din 2019 nu va mai fi televizat, încălcând astfel tradiţia din ultimii ani.

Show-ul de modă, considerat o veritabilă extravaganţă dedicată colecţiilor de lenjerie intimă, a fost creat în anii 1990 şi a fost difuzat pentru prima dată la televiziune în anul 2001 de postul ABC.

FOTO: Northfoto

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații