Fotomodelul britanic Alicia Douvall a recunoscut că este dependentă de operaţii estetice şi că are la activ în jur de 100 de intervenţii chirurgicale, pentru care a scos din buzunar 1.000.000 de lire sterline. Voluptuoasa blondă a declarat că a devenit dependentă de operaţii după ce a fost abuzată sexual în copilărie. Vedeta, în vârstă de 29 de ani, recurge la bisturiu de două ori pe lună, iar prima operaţie a fost de mărire a sânilor, la vârstă de 17 ani, imediat după ce a devenit mămică. “Am atâtea operaţii că nici nu mai îmi simt stomacul sau sânii. Am 15 operaţii la sâni, mi-am operat nasul şi ochii şi am multe liftinguri făcute la faţă. Am ajuns la stadiul în care medicii din Marea Britanie refuză să mă mai opereze”, a declarat fotomodelul.
Opreraţii:
- 10 peeling-uri chimice;
- 3 operaţii la ochi;
- două corecţii pleoape;
- 25 liftinguri faciale;
- 5 operaţii la buze (botox şi remodelare);
- două operaţii la nas;
- 5 implanturi de păr;
- două corecţii ale pomeţilor;
- două corecţii de bărbie;
- o corecţie urechi;
- 15 operaţii la sâni (implanturi şi ridicare);
- două remodelări sfârcuri şi mameloane);
- două coaste scoase pentru accentuarea taliei;
- 5 liposucţii abdomen;
- 3 implanturi de colagen în fese (ridicare şi bombare);
- o înfrumuseţare a buricului;
- două remodelări şolduri;
- o reconstrucţie a vaginului;
- o reconstrucţie a himenului;
- o micşorare a labiilor;
- 5 liposucţii picioare;
- o îndreptare a picioarelor;
- două subţieri de gambe;
- o rotunjire genunchi;
- o subţiere glezne.