Inițial, durerile au fost înșelătoare, se pare, pentru că înlocuitorul ei, Dan Capatos, anunțase că aceasta are o criză de stomac. ”Simona Gherghe are o criză de stomac şi o să încercăm să ne obişnuim unii cu ceilalţi la această oră. Să sperăm că Simona va putea reveni până la finalul emisiunii”, a declarat Dan Capatos.

Simona însă nu a mai putut reveni, deoarece durerile au devenit insuportabile și au trimis-o la urgență, unde medicii au constatat că are peritonită și au decis să o opereze de urgență.

””The night is dark and full of terrors”, spune o vorbă din serialul meu preferat. Cam așa a fost și noaptea mea… Am ajuns în urgență la spital și am fost operată de peritonită. Toate sunt bune, acum. Le mulțumesc medicilor și asistentelor, în special domnului doctor Ionut Olteanu. Oamenii ăștia fac minuni… Iar vouă, mulțumesc pentru gândurile bune”, a scris Simona Gherghe, pe o rețea de socializare.

Ce este peritonita

Peritonita este definită ca un proces inflamator al membranei seroase ce acopera cavitatea abdominală şi organele conţinute în aceasta. Peritoneul, care este un mediu steril, reacționează la o varietate de stimuli patologici cu un răspuns inflamator destul de uniform. În funcţie de patologia care stă la baza acestui proces, peritonita rezultată poate fi de cauza infecţioasă sau sterilă (chimică sau mecanică), potrivit Dr. Gabriel Matei.

Euroins și-a șters propria conferința de presă de pe YouTube, după ce amenințase în ea că va investiga persoanele incomode, iar ASF a interzis ziarul Bursa
Recomandări
Euroins și-a șters propria conferința de presă de pe YouTube, după ce amenințase în ea că va investiga persoanele incomode, iar ASF a interzis ziarul Bursa

Peritonita este, cel mai adesea, cauzată prin perforarea de organe din cavitatea abdominală, dar poate rezulta, de asemenea, datorită altor iritanţi, cum ar fi corpuri străine, bila dintr-o vezică biliară perforată sau un ficat lezionat, traumatizat sau acid gastric ca urmare a unui ulcer perforat, patologie genital (piosalpinx sau chist ovarian, la persoanele de sex feminin). Pacienţii se pot prezenta cu un debut acut sau un debut lent, insidios al simptomelor.

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Ce avere deține Clara Chia Marti, iubita lui Pique. Provine dintr-o familie de miliardari
Viva.ro
Ce avere deține Clara Chia Marti, iubita lui Pique. Provine dintr-o familie de miliardari
Preț uriaș cerut pentru o garsonieră de 16 mp, cu toaleta "în dulap", în Cluj-Napoca
Observatornews.ro
Preț uriaș cerut pentru o garsonieră de 16 mp, cu toaleta "în dulap", în Cluj-Napoca
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Știrileprotv.ro
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Cât costă geanta de lux cu are s-a afișat Carmen Iohannis în vizita din Emiratele Arabe. Prețul este uriaș
FANATIK.RO
Cât costă geanta de lux cu are s-a afișat Carmen Iohannis în vizita din Emiratele Arabe. Prețul este uriaș
Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
Orangesport.ro
Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Unica.ro
Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză