Artistul spune că la 19 ani primul artist care i-a cerut să lucreze împreună la o piesa a fost Loredana. Iar pentru el, acel moment a fost unul extrem de important. ”Aveam 18–19 ani. Loredana Groza a fost primul artist care mi-a cerut o piesă. Eu eram şocat. Nu-mi venea să cred că Loredana mi-a cerut asta. Eu nici măcar nu aveam un studio atunci. Stăteam cu Moga, lucram cu el şi aveam un calculator acasă, o clapă şi lucram. După ce am făcut respectiva piesă, pe care o puteţi găsi pe internet – se numeşte Visez din nou – m-a sunat Andrei Boncea, soţul Loredanei. Mi-a zis “Nu vrei să dai o probă pentru un serial?”. Un serial care nici nu cred că s-a mai făcut. Asta ca să vadă el cum mă comport la televizor şi în faţa camerei, să vadă dacă pot să fac şi altceva în afară de muzică. Şi probabil a văzut el ceva în mine atunci. Trebuia să fiu soţul Loredanei în serial. Era ceva foarte ciudat pentru mine. Nu ştiu dacă a fost bine sau nu, dar istoria ne demonstrează că probabil au vazut ei ceva la mine”, a povestit Smiley pentru paginademedia.ro.

Loredana despre Smiley: ”Un băiat ușor timid, respectuos, care avea ceva…”

Iată cum își amintește Loredana întâmplarea: ”Pe Smiley l-am întâlnit la studioul lui Moga dacă nu mă înșel. Un băiat ușor timid, respectuos, care avea ceva… Am simțit în el încă de atunci potențialul și i-am propus să scriem și să cântăm împreună un cântec, spre surprinderea lui. Așa a ieșit ”Visez din nou”, un duet foarte frumos. Apoi țin minte că l-am invitat la o întâlnire cu producătorii de film din Buftea. A fost foarte emoționat, chiar copleșit când a pășit prima oară în studiourile de acolo… I-am spus zâmbind: Stai liniștit, asta-i doar începutul!”.

Cântecul compus în 2004 de Smiley pentru Loredana, ”Visez din nou”:

Smiley și Loredana sunt acum colegi și rivali într-unul dintre cele mai vizionate concursuri de televiziune din România, Vocea României, iar colaborarea dintre ei este constantă.

FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
Prima mare țară din lume care și-a vaccinat TOATĂ populația eligibilă
Știrileprotv.ro
Prima mare țară din lume care și-a vaccinat TOATĂ populația eligibilă
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Telekomsport
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie