„Casa mea este plină de oglinzi”, ecranizare a cărţii cu acelaşi nume scrise de sora actriţei, Maria Scicolone, povesteşte în două părţi cariera Sophiei Loren, care şi-a început activitatea pe ecran ca simplă figurantă în ‘Quo vadis’ (1950). Prima parte a fost difuzată duminică seară pe RaiUno, iar a doua va fi transmisă luni seară. În rolul tinerei şi explozivei Sophia Loren, Margareth Made.

Personajul principal al acestei fresce cu accente melodramatice este totuşi mama Sophiei, Romilda Villani, care, deşi câştigase în tinereţe concursul pentru cea mai bună sosie a Gretei Garbo, a fost împiedicată de părinţi să facă o carieră în lumea filmului.

Prin fiica sa, Sophia, pe care a avut-o cu un bărbat care a părăsit-o, a încercat prin toate mijloacele să-şi realizeze propriul vis, cu preţul unor mari sacrificii. Drumul lor, început la Pozzuoli, un sat pitoresc aproape de Neapole, s-a sfârşit sub lumina reflectoarelor de la studiourile Cinecitta din Roma.

La prezentarea filmului pentru presă, Sophia Loren nu şi-a putut reţine lacrimile: „Scuzaţi-mă, vorbim, vorbim, dar lucrurile rămân în noi, nu le uităm niciodată şi nu putem face nimic. Viaţa mea a fost un basm minunat, dar şi o poveste de război, de foame, de cerşit, pentru că asta a făcut mama pentru noi: s-a bătut pentru a da fiicelor sale un nume şi un viitor care să nu fie de tristeţe şi sărăcie”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.