Echipa serialului “State de România”, difuzat de PRO TV, a ajuns din nou la Paris, unde a creat mare vâlvă printre românii din Franţa.
În timpul filmărilor în preajma Turnului Eiffel, vizitatorii aflaţi în trecere au fost atât de încântaţi să vadă echipa de filmare, încât au mers până la cel mai apropiat magazin pentru a-şi procura aparate foto ca să nu rateze fotografierea unor astfel de momente.
Filmările din Cartierul Latin au avut şi momente comice. Mai mulţi turişti austrieci au aşteptat cu nerăbdare începerea filmărilor, fiind convinşi, după îmbrăcămintea colorată şi extravagantă a două dintre prostituatele lui State, că vor avea parte şi de nişte secvenţe fierbinţi.