„Câteva dintre bancurile cu mine sunt grozave, chiar mă amuză”, a spus Ștefan Hrușcă, marti, pentru emisiunea „Povestiri adevărate”, de la Acasă TV.

Are 31 de concerte în decembrie

Ștefan Hrușcă va avea nici mai mult nici mai puțin de 31 de spectacole în decembrie, atât în țară, cât și în străinătate.
„Nu am urmărit niciodată succesul la colindat. Atâta timp cât o să fiu chemat la colindat, am sa vin, când nu voi mai fi chemat, nu mai vin. Dacă ne păstram obiceiul de a colinda, străinii vor veni să vadă Crăciunul în România”, a adăugat cântărețul.
Ștefan Hrușcă, în vârstă de 54 de ani, este un interpret român din Maramureș de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales prin colindele pe care le interpretează. A debutat ca artist în anul 1981 cu Cenaclul Flacăra, până în 1984 a susținut peste 1000 de spetacole împreună cu cenaclul. Începând cu anul 1991 s-a stabilit în Toronto, Canada.
 
Urmărește-ne pe Google News
Gestul șocant făcut de Serena Williams după ce a fost umilită de Simona Halep. Acum s-a aflat: "Doamna organizatoare devenise palidă când a văzut"
GSP.RO

Fata din nuc, micuța spion care și-a dat viața pentru România, la numai 12 ani: „Vreau să fac și eu ceva”. A apucat doar să strige victoria...
Playtech.ro

Cătălin şi-a luat familia şi s-a mutat din Târgu Jiu la ţară şi nu e singurul. Din acest motiv, preţurile terenurilor au crescut şi de 10 ori
Observatornews.ro
Cătălin şi-a luat familia şi s-a mutat din Târgu Jiu la ţară şi nu e singurul. Din acest motiv, preţurile terenurilor au crescut şi de 10 ori
Horoscop 13 august 2022. Berbecii acordă prea multă atenție unor amănunte neimportante, de care se agață fără să își dea seama
HOROSCOP

Un polițist „odios” a inventat o iubită și i-a mințit pe șefii săi că a murit de cancer pentru a obține zile libere
Știrileprotv.ro
Un polițist „odios” a inventat o iubită și i-a mințit pe șefii săi că a murit de cancer pentru a obține zile libere
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Orangesport.ro

Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE

Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.