Tribul Tubig a câștigat proba de imunitate, marți seară, în a doua zi a show-ului Supraviețuitorul. Andrei, liderul grupului și-a condus echipa spre victorie.
Proba de imunitate din a doua zi de Supraviețuitorula fost una foarte grea, în care cele două echipe de pe insulă, Tubig și Hangin, au avut parte de grele încercări: transportarea unor cutii imense pe bușteni, cățărare pe frângii și folosirea unei catapulte, pentru a lovi țintele cu nuci de cocos. Prima echupă care reușea să lovească două ținte urma să câștige, iar aceasta a fost Tubig.
Lacrimile de bucurie nu au lipsit, printre colegele lui Andrei, din Tribul Tubig, iar acesta a povestit cât de greu i-a fost să facă față acestei probe solicitante. ”Proba de imunitate a fost foarte grea. Strategia mea, fiind mai forțos, a fost să țin sfoara, însă pe final am obosit. După aceea mi-a venit o idee: să mă așez pe catapultă și să o reglez din scândurile de jos, să țintez. Și se pare că a fost strategia perfectă, pentru că am doborât două ținte una după alta. Eram într-o stare de... trebuie să câștigăm și dau tot ce pot. De ce sunt eu supraviețuitorul? Pentru că am ambiție și pentru că asta vreau”, a spus Andrei, liderul Tribului Tubig.
Nu au lipsit însă nici lacrimile de tristețe la Supraviețuitorul. Mircea, din echipa Hangin, a izbucnit în plâns, reproșându-și eșecul echipei.
[gallery columns="4" ids="1597263,1597264,1597265,1597266,1597267,1597269,1597270"]